Trump anunță expulzarea migranților ilegali din SUA : Ei vor fi trimişi înapoi la fel de repede cum vin

Publicat:

Statele Unite vor începe săptămâna viitoare procesul de expulzare ”a milioane” de persoane fără documente care au venit ilegal în Statele Unite, a ameninţat pe Twitter Donald Trump, relatează AFP, scrie news.ro .

”Săptămâna viitoare, ICE (poliţia imigraţiei) va începe să expulzeze milioane de străini ilegali care au intrat în mod ilicit în Statele Unite”, a anunţat luni preşedintele american.


Citește și : Mohamed Morsi, înmormântat discret la Cairo

”Ei vor fi trimişi înapoi la fel de repede cum vin”, a adăugat el.

Trump a adăugat că Guatemala este ”pregătită să semneze un acord” potrivit căruia imigranţii care intră pe teritoriul său vor fi obligaţi să ceară statutul de refugiaţi acolo şi nu în Statele Unite.

Statele Unite se confruntă cu un aflux de imigranţi provenind din Guatemala şi din alte ţări sărace din America Centrală, afectate de violenţa unor ganguri.

Donald Trump a vorbit despre o ”invazie” şi a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale una dintre priorităţile administraţiei sale.

Statele Unite au confirmat tot luni că nu vor acorda ajutoare financiare ţărilor din America Centrală atât timp cât acestea nu pun în aplicare ”acţiuni concrete în vederea reducerii numărului de imigranţi clandestini care sosesc la frontiera americană”.

În anul bugetar 2018, ajutoare prevăzute iniţial, în valoare de 370 de milioane de dolari, urmează să fie afectate ”altor pritorităţi de politică externă”, a anunţat Departamentul de Stat.

Iar toate ajutoarele viitoare vor depinde de progrese în dosarul foarte sensibil al imigranţilor.

Citește și : Trump nu exclude utilizarea forţei armate pentru a împiedica Iranul să se înarmeze nuclear (interviu Time)

Administraţia lui Donald Trump a suprimat deja, în martie, ajutoare destinate ”Triungiului din Nord” din care fac parte El Salvador, Guatemala şi Honduras, la solicitarea preşedintelui republican, care le acuză că nu fac ”nimic” pentru a împiedica imigranţii să vină în Statele Unite.

Mexicul a adoptat măsuri în vederea aplicării unor taxe vamale americane punitive şi urmează să încheie marţi desfăşurarea a 6.000 de oameni din Garda Naţională la frontiera cu Guatemala, unul dintre angajamentele pe care Mexicul şi le-a asumat în vederea opririi imigraţiei ilegale către Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.