Trump anunţă retragerea candidatului propus la conducerea serviciilor naţionale de informaţii

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri retragerea candidatului pe care îl propusese la conducerea serviciilor naţionale de informaţii, John Ratcliffe, un congresman fidel preşedintelui dar neexperimentat, a cărui alegere a stârnit îngrijorare în legătură cu riscul politizării deciziilor legate de securitatea naţională, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Bunul nostru ales republican John Ratcliffe este tratat în mod nedrept de media mincinoase. Decât să suporte luni de calomnie, i-am explicat lui John cât de groaznic ar fi pentru el şi familia lui să aibă de-a face cu aceşti oameni. Aşadar, John a decis să rămână în Congres”, a anunţat pe Twitter preşedintele american, care a salutat activitatea “extraordinară” a lui Ratcliffe.


Citește și : Kristalina Georgieva, candidatul european pentru conducerea FMI

Actualul director al serviciilor naţionale de informaţii, Dan Coats, îşi va părăsi funcţia pe 15 august, după doi ani în care a coordonat activităţile CIA, NSA şi a altor 15 servicii de informaţii americane.

De la preluarea mandatului de preşedinte, Donald Trump a ignorat în mod frecvent sfaturile oferite de Coats, pe care l-a ţinut departe de anumite dosare, în special de cel privind relaţia cu Rusia.

Alegerea lui John Ratcliffe, fost primar al unei suburbii înstărite din Dallas şi procuror federal timp de doar un an, în 2007, a fost criticată de democraţi, care au scos în evidenţa lipsa de experienţă acestuia.

Rolul directorului serviciilor naţionale de informaţii este de a stabili priorităţile între ameninţările cu care se confruntă SUA. Toate persoanele care au ocupat acest post până în prezent au fost fie foşti diplomaţi cu experienţă în privinţa chestiunilor de securitate naţională, fie foşti militari, oficiali din Pentagon sau directori ai agenţiilor de informaţii.

John Ratcliffe, în vârstă de 53 de ani, s-a declarat, într-un comunicat, “foarte recunoscător faţă de preşedinte” dar, ca urmare a dezbaterii aprinse provocată de nominalizarea sa, a decis să ceară “preşedintelui să numească pe altcineva”‘ pentru această funcţie.

“Rămân convins că odată confirmat (în această funcţie) aş fi (lucrat) cu obiectivitatea, imparţialitatea şi integritatea de care au nevoie şi pe cale le merită agenţiile noastre de informaţii”, a afirmat Ratcliffe.

Citește și : Trump, după teste cu rachete efectuate de Coreea de Nord: Liderul Kim nu vrea să mă dezamăgească

“Cu toate acestea, nu doresc ca o dezbatere, chiar dacă greşită, asupra securităţii naţionale şi a informaţiilor în jurul confirmării mele să devină o afacere pur politică şi partizană”, a adăugat congresmanul republican.

John Ratcliffe a apărut deseori pe postul de televiziune conservator Fox News pentru a critica ancheta procurorului special Robert Mueller şi pentru a declara că nu a “văzut dovada” unui amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 care să fi contribuit la alegerea lui Trump ca preşedinte al SUA.

Reuters informează, citând o sursă apropiată de acest dosar, că Trump îi are în vedere pe congresmenii republicani Michael McCaul sau Devin Nunes pentru acest post. McCaul este fost preşedinte al Comisiei privind securitatea internă, iar Nunes fost preşedinte al comisiei privind informaţiile din Camera Reprezentanţilor.

Trump a comunicat reporterilor de la Casa Albă că are “o listă de trei persoane” la care se va gândi în acest week-end.

După anunţul de duminica trecută privind încetarea activităţii lui Dan Coats, Trump a anunţat că ar putea-o numi director interimar pe Sue Gordon, numărul doi în ierarhia conducerii serviciilor naţionale de informaţii. O astfel de alegere ar linişti establishmentul de informaţii, având în vedere experienţa în domeniu deţinută de Gordon.

Pe de altă parte însă, circulă informaţii provenind de la surse din anturajul preşedintelui potrivit cărora nu este exclusă numirea ca director interimar a directoarei CIA, Gina Haspel.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul francez şi-a anunţat demisia

Premierul francez şi-a anunţat demisia Premierul francez, Gabriel Attal, a anunţat duminică seara că îşi va prezenta demisia preşedintelui Emmanuel Macron luni dimineaţă, după alegerile...

Premier Energy anunţă că luni, 8 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere

Premier Energy anunţă că luni, 8 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că luni, 8 iulie 2024, vor...

Dalai Lama asigură că se recuperează bine la New York după operaţia la genunchi

Dalai Lama asigură că se recuperează bine la New York după operaţia la genunchi Dalai Lama a dat asigurări că se recuperează bine după operaţia...

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie 8 iulie este a 189-a zi a calendarului gregorian și a 190-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.