După două săptămâni de război, SUA și Israelul domină clar militar conflictul cu Iranul, dar miza reală s-a mutat în altă zonă: strâmtoarea Ormuz, prin care trece o cincime din petrolul lumii.
Un fost diplomat american arată că Iranul încearcă să compenseze pierderile printr-o strategie asimetrică și să forțeze Washingtonul să oprească ofensiva.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
Potrivit unei analize CNN, cheia următoarei faze a conflictului nu mai este forța militară, ci capacitatea președintelui Donald Trump de a construi rapid o coaliție internațională. Fără aceasta, avertizează Brett H. McGurk, autorul articolului, Iranul ar putea păstra avantajul chiar și în condițiile unor înfrângeri pe câmpul de luptă.
Trei tipuri de escaladare: unde câștigă și unde pierde fiecare
Analiza explică faptul că războiul evoluează pe trei niveluri diferite.
Escaladarea verticală este directă, între ținte militare, iar aici SUA și Israelul domină clar. Iranul continuă să atace baze americane și Israelul, dar cu eficiență tot mai redusă.
Escaladarea orizontală urmărește extinderea conflictului către alte state din regiune, precum Iordania sau Turcia. Însă strategia Teheranului nu a dat rezultate: țările vizate s-au unit în loc să facă presiuni asupra Washingtonului.
Cea mai importantă este însă escaladarea asimetrică, care încearcă să schimbe regulile jocului. Aici intră sabotajul economic sau blocarea rutelor comerciale – domeniu în care Iranul are avantaj.
Strâmtoarea Ormuz, arma principală a Iranului
Iranul a folosit geografia în favoarea sa și a blocat strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.
Înainte de război, pe aici trecea aproximativ 20% din transportul global de petrol. În prezent, sute de nave sunt blocate la intrarea în zonă, în așteptare.
Cu cât strâmtoarea rămâne închisă mai mult timp, cu atât presiunea asupra Washingtonului crește, subliniază autorul, iar Teheranul speră că Donald Trump va opri campania înainte de final.
Soluția: o coaliție internațională, dar greu de construit
Răspunsul la această strategie ar fi formarea unei coaliții de state, însă procesul este complicat și lent.
Brett H. McGurk, care a lucrat la coaliția internațională împotriva ISIS, amintește că acea alianță a ajuns la aproape 80 de state și a funcționat atât militar, cât și prin sancțiuni și reguli globale.
Un model mai recent este coaliția navală din Marea Roșie, creată pentru a contracara atacurile rebelilor houthi asupra navelor comerciale. Aceasta a reunit aproape 20 de state și ar putea servi drept precedent pentru Ormuz.
Primul obstacol: baza legală există, dar nu e suficientă
Din punct de vedere juridic, administrația Trump a făcut deja pași importanți.
O rezoluție susținută de 135 de state la ONU condamnă atacurile Iranului și invocă dreptul la autoapărare colectivă, ceea ce oferă baza legală pentru o intervenție.
Acest lucru „ar trebui să fie suficient pentru ca statele să participe la o misiune militară”, însă nu garantează implicarea efectivă.
Problema reală: politica internă și relațiile tensionate
Adevărata dificultate apare la nivel politic.
Liderii statelor trebuie să obțină sprijin intern pentru a trimite trupe într-un conflict, iar aici administrația Trump ar putea avea probleme.
Relațiile tensionate cu aliați importanți complică situația. De exemplu, Trump a respins recent oferta Marii Britanii de a trimite nave, iar disputa cu Danemarca privind Groenlanda a afectat relațiile cu un alt partener naval important.
Astfel de episoade „nu ajută atunci când li se cere liderilor să trimită personal în pericol, într-un război pe care nu l-au început”.
Complicațiile militare: comandă, reguli și orgolii
Chiar dacă obstacolele politice sunt depășite, urmează o etapă și mai dificilă: organizarea militară.
Stabilirea comandamentului, a responsabilităților și a regulilor de angajare poate crea tensiuni între aliați.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
În coaliția din Marea Roșie, Franța a refuzat să opereze sub comandă americană și a ales o structură paralelă. O situație similară ar putea apărea și în Ormuz.
De asemenea, nu este clar până unde ar putea merge implicarea militară a fiecărui stat – de exemplu, dacă navele aliate ar putea lovi ținte din Iran sau doar intercepta atacuri.
China, un partener imposibil
Ideea lui Trump de a implica China complică și mai mult lucrurile. Autorul subliniază că nu există nicio șansă ca armata SUA să opereze într-o coaliție comună cu China sau ca Beijingul să accepte comandă americană.
Chiar dacă o mare parte din petrolul din Golf ajunge în China, securitatea rutelor maritime a fost, istoric, responsabilitatea SUA.
Un proces lent, dar esențial
Construirea unei coaliții necesită timp, resurse și un efort diplomatic considerabil. Chiar și așa, simpla formare a unei alianțe ar putea schimba dinamica războiului. Iranul ar fi pus în fața unei forțe internaționale, nu doar a SUA.
În paralel, armata americană încearcă să creeze condițiile pentru succes, distrugând capacitățile militare ale Iranului.
Concluzia este clară: nu ar trebui să ne așteptăm la o coaliție navală prea curând, dar fără aceasta Iranul ar putea păstra avantajul asimetric, chiar dacă pierde pe celelalte fronturi.












