Trump, atac la adresa giganţilor internetului, pe care îi acuză de părtinire în favoarea democraţilor

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a acuzat din nou, marţi, marii giganţi ai internetului de faptul că aceştia dau dovadă de părtinire în favoarea adversarilor săi democraţi, informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

“Facebook, Twitter şi Google sunt atât de favorabile democraţilor, este ridicol!”, a notat Trump pe Twitter, la o săptămână după audierea în faţa Congresului american a patronului Google, Sundar Pichai, care a respins în mod categoric aceste acuzaţii.


Citește și : Un nepot al lui Fethullah Gulen a fost condamnat la ani grei de închisoare în Turcia

Preşedintele SUA a criticat în special Twitter, care, în opinia sa, a făcut în aşa fel încât să fie mai greu să te abonezi la contul său @realDonaldTrump, care totalizează puţin peste 56 de milioane de abonaţi. “Ei au retras numeroase nume şi au încetinit puternic nivelul şi viteza de creştere. Ei nu au recunoscut nimic şi nu au făcut nimic!”, a notat preşedintele american care pare că urmăreşte de foarte aproape evoluţia numărului de abonaţi ai contului său.

Giganţii internetului s-au pomenit cu regularitate în ultimele luni sub tirul criticilor preşedintelui Trump şi al unor parlamentari republicani care denunţă, fără dovezi în susţinerea acuzaţiilor lor, caracterul părtinitor al acestora.

Chiar dacă patronii acestor grupuri tehnologice au afişat majoritatea, de-a lungul timpului, mai degrabă simpatii democrate, există puţine indicii care să sugereze că Google, din motive politice, falsifică rezultatele de căutare, potrivit specialiştilor în tehnologii.

Citește și : Trump îi urează numai de bine fostului său consilier, Michael Flynn

Audiat de Comisia Juridică din Camera Reprezentanţilor, Pichai a contestat în mod constant ideea că grupul său este “părtinitor politic”, reiterând în nenumărate rânduri că Google “nu scoate în faţă informaţii” care să privilegieze un grup, o idee.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.