‘Trump Baby’ va survola Londra în timpul vizitei preşedintelui american

Publicat:

Un balon dirijabil gigantic reprezentându-l pe Donald Trump într-un scutec pentru copii va survola Londra în timpul vizitei preşedintelui american prevăzută pentru vinerea viitoare, în urma autorizaţiei date de primarul capitalei britanice Sadiq Khan, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Balonul oranj de şase metri, denumit ‘Trump Baby’, va zbura la o înălţime de 30 de metri, în apropiere de clădirea parlamentului, între orele locale 09:30 (08:30 GMT) şi 11:30 (10:30 GMT).


Citește și : Atena se joacă cu nervii lui Erdogan. Un militar turc a primit azil în Grecia

“Primarul apără dreptul la o manifestaţie paşnică şi înţelege că aceasta poate lua forme diferite”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Khan, care a avut în mod regulat altercaţii cu liderul american pe Twitter.

Într-o primă perioadă, primăria Londrei a respins evenimentul, organizat de militanţi care se prezintă drept “un grup de artişti antifascişti”.

“Nu am demarat în cea mai bună manieră cu biroul primarului în acest dosar, iniţial ei ne-au spus că nu consideră ‘bebeluşul Trump’ o manifestaţie legitimă”, a declarat militantul Leo Murray la postul Sky News. “Însă în urma unei foarte ample susţineri publice pentru proiectul nostru, se poate spune că primarul şi-a redescoperit simţul umorului”, a adăugat el. O petiţie online a adunat în favoarea acestei acţiuni a adunat peste 10.000 de semnături, a precizat el.

Citește și : Guvernul german şi cel ungar au ‘viziuni diferite’ cu privire la abordarea migraţiei, constată Merkel

Contul Twitter de parodie @TrumpBabyUk a postat joi un mesaj ce imita atacurile lui Donald Trump împotriva lui Sadiq Khan: “Veste mare: Bebe DONALD J TRUMP VA ZBURA! @SadiqKhan a încercat să joace dur – în final el a trebuit să încheie un acord. Nicio surpriză – el nu a câştigat niciodată în viaţa lui! Trist – dar adevărat! Londra, sosesc!”.

Ample manifestaţii sunt aşteptate în timpul vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie săptămâna viitoare. Preşedintele american are programate întrevederi cu premierul britanic Theresa May şi cu Regina Elisabeta II-a Marii Britanii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.