X

Trump: Boeing este o ‘mare, mare decepţie’

Compania americană Boeing, afectată în continuare de oprirea la sol a modelului 737 MAX, este o ”mare, mare decepţie”, a spus preşedintele Donald Trump într-un interviu acordat la Davos postului CNBC, declarându-se îngrijorat de efectele negative ale crizei prin care trece această companie asupra economiei americane, consemnează miercuri AFP, scrie agerpres.

”Boeing este pentru mine o mare, mare decepţie. Acum un an era unul dintre cele mai mari grupuri din lume şi, deodată, s-au întâmplat atâtea lucruri. Sunt atât de dezamăgit de Boeing, toate acestea au un impact enorm”, a mărturisit Trump.

Citește și : Trump îi cere Gretei Thunberg să se concentreze pe poluarea altor state, nu pe cea a Americii

Declaraţia sa vine după ce Boeing a anunţat marţi că modelul 737 MAX nu va fi autorizat să zboare din nou mai devreme de jumătatea anului în curs, ceea ce va creşte şi mai mult pierderile generate de oprirea acestui aparat de la zbor în primăvara anului trecut, în urma a două catastrofe aeriene soldate cu 346 de morţi.

Constructorul american a fost obligat să revizuiască sistemul automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System), suspectat a fi la originea celor două accidente, dar realizarea noului sistem şi certificarea lui de către Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) necesită mai mult timp decât se credea. În timpul acestui proces au ieşit la suprafaţă şi unele carenţe în activitatea acestei agenţii, ceea ce a provocat reacţii vehemente din partea unor congresmeni americani.

Citește și : Şeful Statului Major francez vorbeşte despre asasinarea lui Soleimani: ‘Nu a fost o idee bună!’

Potrivit cabinetului Oxford Economics, efectele acestei crize a companiei Boeing asupra investiţiilor, comerţului şi bursei acumulate în primul trimestru al anului în curs ar putea avea un impact negativ de 0,5% asupra PIB-ului SUA. Secretarul american al trezoreriei, Steven Mnuchin, a recunoscut marţi că creşterea economică a SUA va fi influenţată de momentul în care modelul 737 MAX va fi autorizat să zboare din nou şi vor fi reluate livrările acestui avion.

Tags: 737 MAXboeingDavosDonald TrumpMCAS
Categorii: Știrile zilei