X

Trump: Bolton va plăti ‘scump’ pentru ‘încălcarea legii’ prin publicarea cărţii sale

Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că fostul său consilier John Bolton va plăti ”scump” pentru ”încălcarea legii” prin publicarea cărţii sale, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Bolton a încălcat legea, a fost denunţat şi învinuit că a făcut acest lucru, cu un preţ foarte scump de plătit. Îi place să lanseze bombe asupra oamenilor şi să-i ucidă. Acum, bombele vor cădea pe el!”, a scris preşedintele pe Twitter.

Citește și : Mai multe fabrici de prelucrare a cărnii din Marea Britanie, afectate de cazuri de coronavirus

Preşedintele american a reacţionat afirmând că fostul său consilier pentru securitate naţională va plăti un ”preţ foarte mare” pentru că şi-a publicat lucrarea fără autorizarea Casei Albe.

Un judecător american tocmai a respins cererea guvernului american de a bloca lansarea pe piaţă a acestei cărţi explozive.

John Bolton ”a pus în pericol securitatea naţională a Statelor Unite” şi ”şi-a pus ţara în pericol”, a subliniat judecătorul Curţii Federale din Washington, Royce Lamberth, în decizia sa.

Citește și : Preşedintele Consiliului European: UE nu doreşte să încheie ‘cu orice preţ’ un acord cu Londra

Fostul consilier al lui Donald Trump, calificat drept trădător joi de secretarul de stat Mike Pompeo, consideră că magnatul imobiliar este inapt pentru funcţia prezidenţială şi îl acuză în special că ar fi cerut ajutor omologului său chinez Xi Jinping pentru a fi reales în noiembrie, într-o carte cu dezvăluiri despre preşedintele Statelor Unite şi anturajul acestuia.

Casa Albă a angajat o procedură judiciară pentru a încerca să blocheze apariţia cărţii intitulate ‘The Room Where It Happened’, care ar urma să vadă lumina tiparului săptămâna viitoare.

Tags: Donald TrumpJohn BoltonRoyce Lamberthtwitterwashington
Categorii: Știrile zilei