X

Trump cere ANULAREA legii Obamacare

Administraţia preşedintelui american Donald Trump i-a cerut joi Curţii Supreme a SUA să anuleze legislaţia Obamacare care, introdusă de fostul preşedinte Barack Obama, a adăugat milioane de americani la ‘plasa de siguranţă’ a sistemului de sănătate al ţării, notează Reuters, potrivit agerpres.

Anterior în cursul zilei, administraţia Trump avertizase că va solicita Curţii Supreme să declare ilegală Affordable Care Act (ACA), creând astfel condiţiile pentru ceea ce va fi probabil o dezbatere-cheie în campania pentru alegerile prezidenţiale din SUA de la finalul acestui an.

Citește și: CUTREMUR puternic în China

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a descris demersul administraţiei republicane drept o ”cruzime de neînţeles” în contextul pandemiei de COVID-19 care a afectat SUA mai mult decât orice altă ţară. În virtutea prevederilor ACA, companiilor de asigurări de sănătate le-a fost interzis să refuze acoperirea cheltuielilor pentru americanii cu condiţii medicale preexistente.

Trump a criticat costurile şi acoperirea asistenţei medicale prevăzute de Obamacare şi a promis încă din campania pentru alegerile prezidenţiale din 2016 să înlocuiască legislaţia respectivă cu un program diferit.

Citește și: Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Candidatul democratic la alegerile prezidenţiale Joe Biden a calificat intenţia administraţiei de a anula legislaţia Obamacare ”crudă, nemiloasă şi dură”.

Este de aşteptat ca democraţii să facă din apărarea Obamacare o temă care va marca anul electoral, după ce ei au folosit o strategie similară în 2018 pentru a obţine controlul Camerei Reprezentanţilor.

Tags: Affordable Care Act (ACA)barack obamacovid-19Curtea SupremăDonald TrumpJoe BidenObamacareSUA
Categorii: Știrile zilei