X

Trump cere un ‘val uriaş’ republican la alegerile legislative de la jumătatea mandatului

Fostul preşedinte al Statelor Unite Donald Trump a cerut sâmbătă seara un “val uriaş” republican la alegerile legislative de la jumătatea mandatului din 8 noiembrie pentru a câştiga controlul în Congres în faţa democraţilor preşedintelui Joe Biden, relatează AFP, potrivit agerpres.  

În cursul unui miting de campanie în Pennsylvania, un stat crucial din nord-estul ţării pentru aceste alegeri, miliardarul, care nu îşi ascunde intenţia de a candida din nou în 2024, le-a declarat susţinătorilor săi: “Dacă doriţi să puneţi capăt distrugerii ţării noastre şi să salvaţi visul american, atunci trebuie să votaţi republican pentru un uriaş val” roşu, culoarea partidului său conservator.

Citește și : Comisia Europeană va solicita măsuri pentru limitarea încălzirii globale și respectarea Acordului de la Paris

Fostul preşedinte american Donald Trump ia în considerare lansarea unei noi candidaturi la Casa Albă în această lună, au declarat recent trei consilieri ai săi, Trump însuşi sugerând posibilitatea de a reveni în prim-planul politicii americane în cadrul unui miting la Iowa, notează Reuters.

Previziunile electorale şi sondajele nepartizane indică faptul că este foarte probabil ca republicanii să câştige majoritatea în Camera Reprezentanţilor din SUA şi au, de asemenea, o şansă de a prelua controlul Senatului, ceea ce le-ar da posibilitatea de a bloca agenda legislativă a preşedintelui democrat Joe Biden pentru următorii doi ani.

Citește și : G7 a înfiinţat un ‘mecanism de coordonare’ pentru a ajuta Ucraina să îşi repare infrastructurile avariate de Rusia

Tags: Casa AlbacongresDonald TrumpJoe BidenPennsylvania
Categorii: Știrile zilei