Trump continuă războiul cu presa: Casa Albă suspendă acreditarea unui reporter CNN

Publicat:

După o conferinţă de presă de 90 de minute a preşedintelui Donald Trump, Casa Albă a anunţat miercuri că îi retrage acreditarea reporterului CNN Jim Acosta, informează DPA, potrivit agerpres.

Agenţiile internaţionale de presă au relatat un episod din timpul conferinţei, în care Acosta l-a enervat pe preşedinte insistând asupra subiectului “invaziei” – termenul cu care Trump s-a referit la caravana de potenţiali imigranţi din America Centrală, care se îndreaptă spre frontiera Mexicului cu Statele Unite. Deşi preşedintele i-a cerut jurnalistului să cedeze microfonul, acesta a refuzat să îl lase din mână.


Citește și : Donald Trump speră ca noul Congres să-i finanţeze construcţia zidului de la frontiera sudică cu Mexicul

“Să-ţi spun ceva. Celor de la CNN ar trebui să le fie ruşine că lucrezi pentru ei. Eşti o persoană necioplită, îngrozitoare”, i-a răspuns Trump lui Acosta, iar în încheiere l-a acuzat: “Când transmiţi ştiri false, ceea ce CNN face, chiar foarte des, eşti duşmanul poporului”.

În cele din urmă, microfonul pentru ziarişti a ajuns de la reporterul CNN la colegul său Peter Alexander de la NBC, care i-a spus preşedintelui că Acosta este “un reporter harnic”. Trump i-a replicat: “Nu sunt fan nici al tău, ca să fiu cinstit. Nu eşti cel mai bun”.

Jim Acosta, care s-a mai confruntat şi în trecut cu Trump, a confirmat pe Twitter că i s-a interzis accesul la Casa Albă. CNN a reacţionat la interdicţie printr-un comunicat în care a apreciat remarcile preşedintelui drept “neamericane” şi şi-a susţinut reporterul.

Citește și : Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, demisionează la cererea preşedintelui Trump

Ulterior, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei SUA, Sarah Sanders, a declarat că “Preşedintele Trump crede într-o presă liberă şi aşteaptă şi apreciază întrebările dificile despre el şi despre administraţia sa”. Sanders l-a acuzat pe Acosta că “a pus mâinile pe o tânără care încerca doar să-şi facă datoria ca intern la Casa Albă”: purtătoarea de cuvânt s-a referit astfel la persoana care a încercat să-i ia microfonul lui Acosta în timpul altercaţiei cu Trump.

Şeful asociaţiei corespondenţilor de presă de la Casa Albă, Oliver Knox, a declarat, potrivit AFP, că suspendarea acreditării lui Jim Acosta este “inacceptabilă” şi constituie “o reacţie disproporţionată faţă de presupusa abatere”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 24 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 24 iulie în Istorie 24 iulie este a 205-a zi a calendarului gregorian și a 206-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 24 iulie 2024 

Horoscop 24 iulie 2024  Nativii din zodia Berbec au nevoie de linişte, în timp ce Gemenii evită agitaţia, potrivit stiripesurse. Horoscop 24 iulie 2024 pentru Berbec Energia...

A fost lansată prima păpușă Barbie oarbă

A fost lansată prima păpușă Barbie oarbă Păpușa Barbie cu deficiențe de vedere ajunge azi pe rafturile magazinelor de jucării. Este cea mai recentă din...

Aude Hesbert, numită directoare a Festivalului de Film American de la Deauville

Aude Hesbert, numită directoare a Festivalului de Film American de la Deauville Aude Hesbert a fost numită luni directoare a Festivalului de Film American de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.