X

Trump este criticat pentru câteva remarci considerate rasiste la adresa indienilor americani

Preşedintele SUA Donald Trump şi-a atras, din nou, critici după ce a făcut, la un eveniment dedicat veteranilor proveniţi din rândul populaţiilor indigene americane, nişte remarci considerate rasiste la adresa unei adversare politice, relatează dpa şi Reuters, conform agerpres.

“Eraţi aici cu mult timp înainte să venim noi, cu toate că avem un ales în Congres care, zice-se, este aici de multă vreme. I se spune ‘Pocahontas’ “, a spus Trump, referindu-se la senatoarea democrată Elizabeth Warren.

Citeşte şi: Explozie puternică în Israel. Cel puţin trei oameni şi-au pierdut viaţa – VIDEO

În cursul campaniei prezidenţiale din 2016, Trump a mai folosit în repetate rânduri la adresa acesteia termenul de “Pocahontas” – numele faimoasei fiice a unui lider tribal din secolul al XVII-lea -, într-o aluzie peiorativă la afirmaţii din trecut ale senatoarei în sensul că ar avea origini amerindiene.

Elizabeth Warren, unul din cei mai proeminenţi democraţi liberali din Senatul SUA, a terminat dreptul la Harvard şi a fost consilieră a fostului preşedinte Barack Obama, înainte de a intra în legislativ, în 2012.

“Este profund regretabil faptul că preşedintele Statelor Unite nu poate nici măcar să reziste până la sfârşitul unei ceremonii în onoarea acestor eroi fără să arunce o invectivă rasistă”, a declarat ulterior senatoarea pe postul MSNBC.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Sarah Sanders a contestat că termenul folosit de preşedinte a fost rasist. “Părerea mea este că majoritatea oamenilor consideră jignitor faptul că senatoarea Warren a minţit în legătură cu originile ei pentru a avansa în carieră”, a spus Sanders.

Citeşte şi: ŞICANĂRI periculoase ruso-americane deasupra Mării Negre

Jefferson Keel, preşedintele Congresului naţional al indienilor americani, a pus sub semnul îndoielii folosirea de către Trump a termenului “Pocahontas”. “Din nou, facem apel la preşedinte să se abţină de la a folosi acest nume într-un mod care denigrează moştenirea pe care a lăsat-o”. La rândul său, Alianţa triburilor din era colonială, reprezentând triburile care au venit pentru prima oară în contact cu colonizatorii europeni, a criticat remarcile preşedintelui. “Numele indienilor americani, fie din istorie fie contemporani, nu trebuie transformate în insulte rasiste”, a transmis grupul.

În schimb, comentariul lui Trump a avut mare succes în social media: cuvântul “Pocahontas” a apărut pe Twitter de 12 ori pe secundă, conform companiei de analiză Zoomph.

Tags: Casa AlbacongresDonald TrumpElizabeth WarrenindieniPocahontasrasismSarah SandersSUA
Categorii: Știrile zilei