Trump dă asigurări că ‘lucrurile merg foarte bine cu China’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări sâmbătă că “lucrurile merg foarte bine cu China”, apărându-şi strategia economică, la două zile după ce a anunţat extinderea taxelor vamale asupra tuturor importurilor chineze, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Lucrurile merg foarte bine cu China. Ei ne plătesc zeci de miliarde de dolari, lucru făcut posibil prin devaluările lor monetare şi prin pomparea de sume imense de cash pentru a face ca sistemul lor să meargă”, a spus preşedintele american, care acuză cu regularitate Beijingul că scade cursul monedei sale naţionale.


Citește și : Javad Zarif: Iranul va face un nou pas pe calea dezangajării din acordul nuclear din 2015

Liderul de la Casa Albă a relansat joi războiul comercial la o zi după o scurtă sesiune de negocieri la Shanghai, încheiată fără progrese.

El a anunţat că administraţia sa va aplica, începând cu 1 septembrie, 10% tarife vamale suplimentare asupra a 300 de miliarde de dolari reprezentând importuri chineze care erau până acum scutite, uluind pieţele financiare şi punând capăt unui armistiţiu comercial care dura de o lună.

Washingtonul impune deja taxe vamale suplimentare de 25% pentru bunuri chineze de peste 250 de miliarde de dolari.

“Până acum consumatorul nu plăteşte nimic. Şi fără inflaţie. Fără ajutor de la Fed (Rezerva Federală – n.r.)”, a scris Trump pe Twitter.

Deşi precedentele taxe au afectat puţin consumatorii, va fi diferit în cazul celor anunţate joi.

Aceste taxe vamale vor viza bunuri de consum curent, precum şi uscătoare de păr, pantofi sport, televizoare cu ecrane plat sau rochii de mireasă.

Citește și : China ameninţă SUA cu măsuri de retorsiune în disputa tarifelor

Guvernul chinez a avertizat că nu va exista altă opţiune decât de a adopta represalii dacă Donald Trump îşi va pune în aplicare ameninţarea.

Liderul republican s-a felicitat de asemenea sâmbătă pentru strategia sa comercială.

“Ţările vin spre noi şi vor să negocieze adevărate acorduri comerciale, nu groaznicele oferte promoţionale cu sens unic făcute de administraţiile precedente. Ele nu vor să fie vizate de taxele SUA”, a mai scris el pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Cartea verde’ digitală, obligatorie din 1 ianuarie 2025 pentru șoferii moldoveni

'Cartea verde' digitală, obligatorie din 1 ianuarie 2025 pentru șoferii moldoveni Până la sfârșitul acestui an șoferii moldoveni vor putea procura pe suport de hârtie...

Trei primari ai PSDE din raionul Nisporeni au aderat la Mişcarea Respect Moldova

Trei primari ai PSDE din raionul Nisporeni au aderat la Mişcarea Respect Moldova La Mişcarea Respect Moldova au aderat trei primari ai PSDE din raionul...

Guvernul României a aprobat acordarea sumei de 11,8 milioane de lei pentru restaurarea sediului Ministerului Culturii al R.Moldova

Guvernul României a aprobat acordarea sumei de 11,8 milioane de lei pentru restaurarea sediului Ministerului Culturii al R.Moldova Guvernul României a aprobat astăzi, 2 octombrie,...

Andrei Spînu, despre reabilitarea drumurilor: ‘În ultimii ani s-a construit mai mult ca niciodată’

Andrei Spînu, despre reabilitarea drumurilor: 'În ultimii ani s-a construit mai mult ca niciodată' „În ultimii ani s-a construit mai mult ca niciodată. Vom continua...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.