Trump denunţă publicarea documentelor fiscale şi acţiunile forţelor ‘radicale’ de stânga din SUA

Publicat:

Fostul preşedinte american Donald Trump, un politician republican, a criticat vehement decizia Camerei Reprezentanţilor, aflată deocamdată sub controlul Partidului Democrat, de publicare a documentelor sale fiscale, denunţând acţiunile forţelor “radicale” de stânga de la Washington, informează mediafax.

“Democraţii nu ar fi trebuit să facă acest lucru, iar Curtea Supremă nu ar fi trebuit să aprobe acest lucru, care va conduce la lucruri oribile pentru foarte multă lume”, a afirmat Donald Trump, citat de agenţia The Associated Press.


Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

“Democraţii de stânga, politicieni radicali, au transformat totul în armă, dar, să reţineţi, acesta este un drum periculos cu dublu sens”, a atras atenţia Trump.

“Datele fiscale arată încă o dată că am avut un succes de care trebuie să fiu mândru, arată că am folosit deprecierea activelor şi alte deduceri fiscale ca stimulent pentru crearea a mii de locuri de muncă şi a unor structuri şi companii extraordinare”, a subliniat Trump.

Politicienii democraţi din Camera Reprezentanţilor au publicat, vineri, documente fiscale ale fostului preşedinte Donald Trump, un politician republican, în contextul ambiţiilor acestuia de a candida din nou în scrutinul prezidenţial din 2024. Documentele fiscale sunt din perioada 2015-2020 şi conţin aproximativ 6.000 de pagini, inclusiv despre cifrele de afaceri ale companiilor familiei lui Donald Trump. Comisia pentru Mijloace şi Proceduri a Camerei Reprezentanţilor, aflată până în ianuarie 2023 sub controlul Partidului Democrat, a decis săptămâna trecută publicarea datelor fiscale ale lui Donald Trump, care a refuzat în mod repetat să publice astfel de informaţii.

Secretarul Justiţiei din SUA, Merrick Garland, care este şi procuror general, a anunţat în noiembrie numirea unui procuror special pentru gestionarea a două investigaţii care îl vizează pe Donald Trump, în contextul anunţului acestuia de a candida în scrutinul prezidenţial din 2024. Procurorul special Jack Smith se va ocupa de ancheta privind deţinerea în reşedinţa personală a unor documente prezidenţiale confidenţiale. Agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au colectat în august documente din reşedinţa lui Trump din Mar-a-Lago (Florida), dar acesta susţine că documentele au fost declasificate de el în timp ce era preşedinte. Cealaltă investigaţie care va fi coordonată de procurorul special se referă la violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 de simpatizanţii lui Trump şi la eforturile fostului preşedinte de blocare a validării rezultatului scrutinului prezidenţial din 2020, câştigat de Joseph Biden.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

Trump l-a catalogat drept “atacator politic” pe procurorul special Jack Smith, afirmând că este o persoană “compromisă” şi reluând în mai multe rânduri acuzaţiile privind presupuse fraude electorale comise în 2020.

Unii lideri ai Partidului Republican din SUA au părut să se disocieze de Donald Trump, în contextul în care Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor a recomandat inculparea acestuia pentru violenţele produse la Capitoliu în ianuarie 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.