Trump, entuziasmat de confirmarea lui Kavanaugh: „O mare zi pentru America”

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, şi-a arătat mulţumirea şi entuziasmul faţă de confirmarea la Curtea Supremă a lui Brett Kavanaugh, nominalizatul său, atacând din nou democraţii „prea extremi şi prea periculoşi pentru a guverna”, potrivit News.ro .

„O mare zi pentru America”, a scris trump pe Twitter în urmă cu câteva ore. „Foarte entuziasmat”, după cum s-a declarat după ce Senatul l-a confirmat pe Brett Kavanaugh, „un om foarte bun”, preşedintele american a punctat şi că femeile şi mulţi alţii care au venit la Capitol Hill pentru a-l susţine pe magistrat formează o imagine frumoasă.


Citește și : Turcia: Anchetă după dispariţia unui editorialist saudit la Istanbul

„Nu sunt protestatari de profesie plătiţi”, a subliniat el.

După încheierea votului, el a notat pe Twitter: „Aplaud şi felicit Senatul SUA pentru confirmarea marelui nostru candidat, judecătorul Brett Kavanaugh, la Curtea Supremă a Statelor Unite. Mai târziu astăzi îi voi semna ordinul de desemnare şi va fi oficial jurat. Sunt foarte entuziasmat”.

De cealaltă parte, el a ţinut să vorbească şi despre cei adunaţi în semn de protest în faţa Curţii Supreme: „Grupul din faţa Curţii Supreme a SUA este mic, pare undeva la 200 de oameni (şi majoritatea sunt spectatori) – nu ar umple nici măcar primele două rânduri de la mitingul nostru din Kansas sau de la oricare miting al nostru. Presa Fake News încearcă să îl facă să pară mare, şi nu este”.

Citește și : Senatul SUA aprobă numirea judecătorului Kavanaugh la Curtea Supremă

El a mai scris că „republicanii cred în statul de drept, nu în cel al mafiei”, precum democraţii, care au devenit „prea extremi şi prea periculoşi pentru a guverna”. Asadar, a îndemnat oamenii să voteze republicanii.

Magistratul Brett Kavanaugh, nominalizat de preşedintele Donald Trump, a fost validat sâmbătă de Senatul american la Curtea Supremă a Statelor Unite, cu 50 de voturi „pentru” şi 48 „împotrivă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.