
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va reduce termenul de 50 de zile pe care l-a oferit anterior Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute la Londra, alături de premierul britanic Keir Starmer, pe 28 iulie, fiind transmisă de Sky News.
„Am avut mai multe runde de negocieri cu Moscova, care păreau promițătoare, dar apoi președintele Putin a ales calea escaladării”, a declarat Trump. „Iese și începe să lanseze rachete asupra unor orașe, cum ar fi Kievul, omorând mulți oameni într-un azil sau în alte locuri.”
Liderul de la Casa Albă s-a declarat „foarte dezamăgit” de acțiunile lui Vladimir Putin și a menționat că a decis să reducă termenul oferit: „Voi reduce cele 50 de zile pe care i le-am dat, pentru că cred că deja știu răspunsul.”
Context:
Pe 14 iulie, Trump anunțase un acord prin care SUA vor crește semnificativ livrările de armament către aliații europeni, urmând ca aceștia să sprijine Ucraina. Pe 15 iulie, el a amenințat cu impunerea unor tarife vamale dure – de până la 100% – în cazul în care Rusia refuză să negocieze în termen de 50 de zile. Potrivit unui purtător de cuvânt al Casei Albe, Washingtonul ia în calcul și impunerea de sancțiuni secundare pentru țările care continuă să cumpere petrol rusesc.