Trump este mulţumit că unele ţări NATO au majorat bugetele destinate apărării colective

Publicat:

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, s-a declarat mulţumit că unele ţări din cadrul NATO au majorat bugetele destinate apărării colective, dar a criticat naţiuni precum Germania, care au refuzat să aplice indicaţiile Washingtonului, potrivit Mediafax.

“De când am ajuns eu la putere, totul a crescut. Am colectat fonduri suplimentare de peste 140 de miliarde de dolari şi se pare că vom mai avea cel puţin alte 100 de miliarde de dolari cheltuite de naţiuni până în anul 2020”, a declarat Donald Trump cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Washington cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.


Citește și : Polonia are două luni să răspundă cu privire la regimul disciplinar împotriva judecătorilor

Preşedintele SUA a afirmat, potrivit agenţiei de presă Reuters, că ar vrea ca ţările membre NATO să aloce peste 2% din PIB pentru apărare. Anul trecut, Donald Trump evocase ideea majorării bugetelor pentru apărare până la 4% din PIB, în condiţiile în care Statele Unite alocă 4,3%.

Liderul de la Casa Albă a criticat Germania pentru refuzul de a majora bugetul destinat apărării. “Sincer, Germania nu îşi plăteşte cota corectă. Nu plăteşte ceea ce ar trebui să plătească. Plăteşte aproape de 1%”, a acuzat Trump.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a cerut luni Germaniei să suplimenteze contribuţiile bugetare alocate Alianţei Nord-Atlantice, un subiect care a generat tensiuni în relaţia Guvernului Angela Merkel cu Administraţia preşedintelui SUA Donald Trump. “Aştept ca Germania să respecte angajamentul asumat alături de aliaţii din cadrul NATO”, a afirmat Jens Stoltenberg în cursul unei conferinţe de presă organizate la Bruxelles. “Mă aştept să respecte angajamentul în privinţa cheltuielilor; au transmis Alianţei Nord-Atlantice un plan naţional în care se angajează să majoreze bugetul apărării cu 80% într-un deceniu”, a subliniat Stoltenberg, citat de cotidianul Le Figaro.

Citește și : Juncker: Marea Britanie nu va mai obţine noi amânări pe termen scurt dacă acordul Brexit nu va fi votat până pe 12 aprilie

Preşedintele SUA, Donald Trump, a somat în mai multe rânduri ţările membre NATO să majoreze până la nivelul de 2% din PIB bugetele naţionale pentru apărare. Germania şi Franţa se situează sub acest nivel şi au transmis Statelor Unite că eventualele majorări bugetare pentru apărare ar putea include contribuţiile la sistemul militar european.

Guvernul Angela Merkel a semnalat recent că bugetul pentru apărare va scădea de la 1,37% din PIB în 2020 la 1,25% în 2023, urmând să atingă nivelul de 1,5% în 2025. În acest context, ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, a catalogat “îngrijorătoare” atitudinea Berlinului, atrăgându-şi critici dure din partea politicienilor germani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Anna Dulce și-a confirmat statutul de favorită la campionatul național de tir sportiv

Anna Dulce și-a confirmat statutul de favorită la campionatul național de tir sportiv Sportiva de 18 ani, care a participat în această vară la Jocurile...

Iranul solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, după uciderea lui Hassan Nasrallah

Iranul solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, după uciderea lui Hassan Nasrallah Iranul a solicitat o reuniune de urgenţă cu Consiliul de...

Lavrov respinge un nou început în relaţiile internaţionale: ‘Occidentul calcă în picioare toate acele valori de nezdruncinat ale globalizării’

Lavrov respinge un nou început în relaţiile internaţionale: 'Occidentul calcă în picioare toate acele valori de nezdruncinat ale globalizării' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov,...

Tudor Ulianovschi s-a lansat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale: ‘Să fim cu toții mândri de țara noastră’

Tudor Ulianovschi s-a lansat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale: 'Să fim cu toții mândri de țara noastră' Fostul ministru de Externe al Republicii Moldova,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.