X

Trump este pregătit ca “shutdown-ul” să dureze “foarte mult timp, luni întregi, chiar ani”

Preşedintele american, Donald Trump, a apărat vineri cu toate forţele proiectul său de a construi un zid la “periculoasa” frontieră de sud a Statelor Unite, avertizând că este pregătit ca blocajul parţial al administraţiei federale (“shutdown”) să dureze luni întregi, chiar mai mult de un an, transmite AFP, scrie agerpres.

Dacă şeful statului a vorbit despre discuţii “foarte, foarte productive”, responsabilii democraţi pe care i-a primit la Casa Albă au făcut o prezentare mult mai puţin optimistă a întrevederii.

Citește și : Trump, atacat virulent de o reprezentantă a democraţilor din Congres: ‘Îl vom destitui pe acest fiu de căţea!’

Noi discuţii sunt prevăzute în zilele următoare. “Am desemnat un grup, ne vom vedea în acest weekend”, a declarat Donald Trump din grădinile Casei Albe.

Construirea unui zid la frontiera cu Mexicul este o problemă de “securitate naţională”, a avertizat el. “Nu este un joc”, a adăugat preşedintele american, subliniind în acelaşi timp “drumul parcurs” în negocierile cu adversarii săi politici.

Cu toate acestea, la ieşirea de la Casa Albă, liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, şi noul “speaker” al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, au făcut o trecere în revistă foarte diferită, amintind că discuţiile au fost “tensionate”.

Citește și : Marea Britanie va efectua luni un test pentru cazul unui Brexit fără acord

După cum a afirmat Chuck Schumer, Donald Trump a declarat că este pregătit ca blocajul să dureze “foarte mult timp, luni întregi, chiar ani”. “Da, am spus asta”, a confirmat liderul de la Casa Albă. “Nu cred că aşa va fi cazul, dar sunt pregătit”, a adăugat el.

Tags: Casa AlbaDonald TrumpfrontieramexicNancy Pelosishutdown
Categorii: Știrile zilei