X

Trump este târât într-un nou scandal. Nominalizarea sa la Premiul Nobel pentru Pace ar fi frauduloasă

Institutul Nobel din Norvegia a anunţat miercuri că va depune o plângere după ce a primit o nominalizare, cel mai probabil frauduloasă, a preşedintelui american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace.

“Avem motive întemeiate să credem că o candidatură pe care am primit-o şi care îl vizează pe Trump a fost falsificată”, a declarat pentru AFP directorul Institutului Nobel, Olav Njolstad, relatează şi agerpres.

Citeşte şi: Lavrov acuză SUA că pregătesc Europa pentru o lovitură nucleară împotriva Rusiei

El a refuzat să ofere mai multe detalii, lăsând în sarcina poliţiei norvegiene să facă lumină în acest caz.

Ca în fiecare an, candidaturile la Premiul Nobel pentru Pace trebuie depuse până la 31 ianuarie, numai anumite personalităţi având dreptul să propună un nume (parlamentari şi miniştri, foşti laureaţi, anumiţi profesori universitari).

Deşi lista de candidaturi este ţinută secretă timp de cel puţin 50 de ani, Institutul de Cercetări pentru Pace de la Oslo (PRIO) a transmis la începutul lunii că actualul lider de la Casa Albă se numără printre cei propuşi.

Lăudat pentru “ideologia sa de pace prin forţă”, Trump, la fel ca anul trecut, ar fi fost propus de un american care nu a dorit să îşi dezvăluie public identitatea, consideră PRIO, organizaţie independentă de Comitetul Nobel, dar care urmăreşte îndeaproape aceste chestiuni, ţinând o evidenţă a nominalizărilor anunţate public.

Citeşte şi: Premierul slovac promite un milion de euro celui care oferă informaţii elocvente despre asasinarea lui Jan Kuciak

Toate indiciile ar arăta că nominalizarea lui Trump ar fi fost făcută de o persoană vinovată de uzurpare de identitate pentru a-şi putea conferi o aparentă legitimitate.

Institutul Nobel a precizat că în acest an a primit 329 de candidaturi, valide, la Nobelul pentru Pace, cei cinci membri ai comitetului care atribuie premiul putând la rândul lor să propună nume în cadrul primei lor reuniuni anuale, care a avut loc luni.

Numele câştigătorului va fi anunţat la începutul lunii octombrie.

Tags: Donald TrumpInstitutul de Cercetări pentru Pace de la Oslo (PRIO)Institutul NobelNorvegiaOlav Njolstadpremiul Nobel pentru PaceSUA
Categorii: Diaspora