Trump greşeşte numele unui stat african într-un discurs la ONU, provocând o furtună de reacţii pe internet

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a elogiat cu generozitate sistemul sanitar din “Nambia” în timpul discursului său la ONU. Există însă o singură problemă – o astfel de ţară nu există, scrie CNN. Casa Albă a precizat mai târziu că liderul american s-a referit la Namibia, dar gafa sa a declanşat imediat o furtună de reacţii pe social media, relatează Paris Match şi DPA. 

“Sunt încântat să prezidez acest dejun care adună liderii din Coasta de Fildeş, Etiopia, Ghana, Guineea, Nambia, Nigeria, Senegal, Uganda şi Africa de Sud. În special vreau să-i mulţumesc preşedintelui Condé, care reprezintă Uniunea Africană”, a spus preşedintele american în cuvântul său introductiv, potrivit parismatch.be.


Apoi a repetat încă o dată greşeala de nume. “În Guineea şi Nigeria, aţi luptat cu epidemie îngrozitoare de Ebola”, le-a spus Trump liderilor africani adunaţi miercuri la ONU. “Sistemul sanitar al Nambiei este tot mai autonom”, a mai spus liderul de la Casa Albă. El a menţionat Nambia de două ori în timpul acestei sesiuni ONU la care au participat liderii mai multor naţiuni, printre care Ghana, Namibia şi Uganda.

Gafa lui Donald Trump a aprins imediat social media, mulţi speculând că preşedintele SUA a vrut să spună Namibia, Zambia sau Gambia, nume de state relativ similare. Unii dintre internauţi au popularizat chiar hashtag-ul #PrayForNambia.

“Nambia, principalul producător mondial de covfefe”, a scris @bellafortunate, referindu-se la un tweet eronat al lui Donald Trump din luna mai, relatează parismatch.be.

“De fapt sunt jignit de acest lucru… este ceva inacceptabil. Asta nu este acelaşi lucru cu #Covfefe”, a reacţionat un altul, potrivit DPA.

“O ţară creată în septembrie 2017 prin actul ‘divin’ al discursului… şi Trump a spus ‘Să fie Nambia'”, a scris la rândul său Jerry Elago.

Chiar şi aripa tânără a partidului de guvernământ Swapo din Namibia s-a implicat în discuţie, folosind greşeala pentru a promova turismul în fosta colonie germană.

“#Namibia este mult mai tare decât #Nambia. Rezervă-ţi bilete pe @airnamibia1 şi află cât de tare este. #VisitNamibia”, au postat ei pe Twitter.

Unul dintre principalele ziare din Namibia, “The Namibian Sun” a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu Donald Trump dând mâna cu preşedintele namibian, Hage Geingob, cu îndemnul: “Comentaţi asta!”

Totuşi, susţinătorii lui Donald Trump au comparat în număr mare gafa acestuia cu greşeala lui Barack Obama, care a afirmat la un moment dat că a mers “în toate cele 57 de state americane”, deşi în SUA există numai 50 de astfel de entităţi.

Şi nu a fost singurul moment ciudat din discursul preşedintelui SUA, potrivit parismatch.be. “Africa are un potenţial de afaceri extraordinar. Am atât de mulţi prieteni care merg în ţările dvs. încercând să se îmbogăţească. Vă felicit. Ei cheltuiesc mulţi bani (…) Africa reprezintă cantităţi mari pe diferite pieţe. Şi, pentru companiile americane, a devenit cu adevărat un loc unde ele trebuie să ajungă, unde vor să ajungă”, a spus preşedintele SUA. Pe Twitter, mulţi utilizatori au luat în derâdere aceste afirmaţii, făcând referire la sclavie şi la colonizare şi observând că în sală s-a lăsat tăcerea după aceste cuvinte.

“Este posibil ca Trump să nu fi auzit despre colonizare?”, s-a întrebat retoric prezentatorul CNN Chris Cillizza.

Ulterior, Casa Albă a clarificat că Trump vorbea despre statul sud-vestic de pe continentul african Namibia, care a evitat răspândirea pe teritoriul său a epidemiei de Ebola ce a provocat moartea a mii de oameni în Africa în urmă cu doi ani şi care a afectat mai multe naţiuni, inclusiv SUA, notează CNN.

La momentul respectiv, Namibia şi-a reorganizat sistemul sanitar pentru a ţine departe epidemia de Ebola şi pentru a trata rapid infecţiile apărute.

Micul stat de 2,5 milioane de persoane este unul dintre cei mari producători de uraniu din lume, învecinându-se cu Angola, Zambia, Africa de Sud şi Botswana.

Potrivit BBC, la cea de a 72-a sesiune a Adunării generale a ONU, care a început marţi, participă în jur de o sută de şefi de stat şi de guvern din lumea întreagă, printre care numeroşi africani, reuniţi în jurul temei centrale: “Prioritate pentru fiinţa umană: pace şi viaţă decentă pentru toţi pe o planetă conservată”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă

Acum un an în raionul Ocnița în timpul lucrările de săpare la o carieră a fost depistată o poartă Acum un an în raionul Ocnița...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.