Trump habar nu avea despre costurile uriașe de la Guantanamo: ‘Este o nebunie!’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat miercuri consternarea faţă de costurile implicate de funcţionarea unei închisori controversate de la baza militară Guantanamo Bay din Cuba şi a promis că administraţia sa va analiza această chestiune, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Trump, un republican care anterior a susţinut că închisoarea ar trebui să rămână deschisă, a refuzat să precizeze ce ar prefera în prezent să se întâmple cu respectivul obiectiv.


Citește și: Atac cu maşină-capcană în Afganistan! 10 morți și 85 de răniți

”Costă o mulţime de bani pentru a funcţiona, cred că este o nebunie”, a declarat liderul de la Casa Albă în faţa jurnaliştilor care îl însoţesc în avionul prezidenţial.

Trump a amintit că predecesorul său, Barack Obama, promisese să închidă închisoarea de la Guantanamo, însă acest lucru nu s-a întâmplat până la finalul mandatului preşedintelui democrat.

”Aşadar, suntem blocaţi în acest dosar. Luăm ce a lăsat el (Barack Obama, n.red.) şi exact în acest punct ne aflăm acum; vom adopta anumite decizii”, a adăugat preşedintele Trump.

Citește și: Conte a discutat cu Macron despre repartizarea migranților în Europa

Centrul de detenţie american de la Guantanamo a atras critici din întreaga lume în timpul mandatului preşedintelui republican George W. Bush, când în închisoarea respectivă au fost ţinuţi mulţi suspecţi după atentatele de la 11 septembrie 2001 de la New York şi Washington şi prizonieri talibani capturaţi de forţele americane în Afganistan.

Barack Obama s-a angajat să închidă închisoarea de la Guantanamo, considerând că aceasta nu reprezintă valorile reale ale SUA, dar el nu a reuşit să depăşească opoziţia din Congres.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bătută și sechestrată la o stână. Coșmarul unei femei din Briceni

Bătută și sechestrată la o stână. Coșmarul unei femei din Briceni O femeie a ajuns la spital, după ce a fost bătută crunt și...

Atenție! Avem resurse de apă limitate

Atenție! Avem resurse de apă limitate Resursele de apă ale Republicii Moldova sunt limitate, avertizează vicedirectorul Agenției „Apele Moldovei”, Radu Cazacu. Citește și: Patru vameși au...

Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, a fost achitat

Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, a fost achitat Fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, a fost achitat în dosarul gajării ilegale a parterului Spitalului...

Patru vameși au fost reținuți de CNA pentru corupție

Patru vameși au fost reținuți de CNA pentru corupție Patru angajați ai Serviciului Vamal au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), într-un dosar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.