X

Trump a hrănit peştii, dar a făcut deliciul internauţilor printr-un gest surprinzător

Preşedintele american Donald Trump a făcut deliciul internauţilor luni după ce a fost fotografiat în timp ce vărsa o pungă întreagă cu hrană pentru peşti într-un iaz cu crapi koi, într-un gest de nervozitate în cursul vizitei sale în Japonia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele american şi premierul japonez, Shinzo Abe, au început mai întâi să arunce firimituri din pungă în iaz, deasupra crapilor strânşi în număr mare.

Dar Trump şi-a pierdut apoi răbdarea în mod vizibil cu această metodă şi a vărsat dintr-odată tot conţinutul din punga cu hrană pentru peşti, sub privirile amuzate ale secretarului său de stat, Rex Tillerson.

Citeşte şi: Trump a trecut testul protocolului cu împăratul Japoniei. NU a repetat greşeala făcută de Obama

Atitudinea sa a stârnit critici şi ironii pe Twitter, unde mulţi au subliniat faptul că nu este sănătos pentru peşti să înghită atâta hrană dintr-odată.

”Trump nu este în stare nici măcar să hrănească corect nişte peşti”, scria în mod ironic un internaut pe Twitter.

Tags: Donald TrumpJaponiakoypestiRex TillersonShinzo Abe
Categorii: Știrile zilei