Trump i-a acordat postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump i-a acordat marţi, postum, activistului conservator Charlie Kirk cea mai înaltă distincţie civilă a naţiunii, Medalia Prezidenţială a Libertăţii, într-o ceremonie organizată la Grădina de Trandafiri de la Casa Albă, relatează miercuri dpa şi AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Kirk, care ar fi împlinit 32 de ani marţi, în ziua ceremoniei, a fost împuşcat mortal într-un campus universitar din Utah pe 10 septembrie. Văduva sa, Erika Kirk, a acceptat medalia în numele soţului său.

Citeşte şi: Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia – Stiripesurse.md

Trump l-a lăudat pe Kirk, pe care l-a numit un “adevărat erou american”, a cărui organizaţie, Turning Point USA, a devenit cel mai mare grup de tineri conservatori din SUA.

“Îi înscriem numele pentru totdeauna pe lista eternă a adevăraţilor eroi americani”, a spus Trump, numindu-l pe Kirk “martir al adevărului şi al libertăţii”.

Erika Kirk a rostit un discurs emoţionant, ştergându-şi lacrimile în timp ce i-a mulţumit lui Trump.

“Am petrecut şapte ani şi jumătate încercând să găsesc cadoul perfect pentru Charlie de ziua lui de naştere”, a spus ea.

“Dar acum pot spune cu încredere, domnule preşedinte, că i-aţi oferit cel mai frumos cadou de ziua de naştere pe care l-ar fi putut primi vreodată”, a mai spus ea.

O figură controversată, Kirk a fondat Turning Point USA la vârsta de 18 ani, în 2012, şi a devenit cunoscut pentru promovarea valorilor conservatoare şi provocarea studenţilor cu opinii politice diferite.

El a fost un susţinător vocal al lui Trump şi o figură proeminentă în mişcarea Make America Great Again (MAGA) a acestuia. Criticii l-au acuzat pe Kirk că promovează opinii rasiste, homofobe, transfobe şi sexiste.

Tyler Robinson, un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost acuzat de uciderea lui Kirk şi riscă pedeapsa cu moartea dacă va fi condamnat.

Tags: Charlie KirkDonald TrumpMedalia Prezidenţială a LibertăţiiSUA
Externe