Trump, ieșire virulentă în Ajunul Crăciunului la adresa țărilor aliate care “profită” de SUA în materie de apărare şi la nivel comercial

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, a criticat luni seară ţările aliate care profită de Statele Unite în materie de securitate şi în relaţiile comerciale, afirmând că va rezolva această problemă, pe fondul criticilor privind decizia retragerii trupelor din Siria, potrivit mediafax.

“Pentru acei senatori care cred că mie nu îmi place sau nu apreciez să fim aliaţi cu alte ţări, ei greşesc, eu apreciez acest lucru. Însă nu îmi place când aceste ţări profită de prietenia cu Statele Unite, atât din punctul de vedere al protecţiei militare, cât şi la nivel comercial”, a afirmat Donald Trump luni seară prin Twitter.


Citește și : Uciderea a două turiste scandinave în Maroc a fost o crimă comisă de terorişti ”lupi solitari”(ministrul marocan de interne)

“Noi subvenţionăm armatele multor ţări foarte bogate din lume, în timp ce aceleaşi ţări profită total de pe urma Statelor Unite şi a contribuabililor americani la nivel comercial. Generalul Mattis nu a considerat acest lucru o problemă. Eu cred că este şi o remediez!”, a adăugat Donald Trump.

Ulterior, liderul de la Casa Albă a transmis că “Arabia Saudită a acceptat acum să aloce, în locul Statelor Unite, fondurile necesare pentru reconstruirea Siriei”.

Donald Trump critică frecvent aliaţii Statelor Unite din cadrul NATO deoarece nu alocă fonduri suficiente pentru securitatea comună. Germania şi Franţa au refuzat să suplimenteze rapid bugetele militare până la nivelul solicitat de Donald Trump.

Recent, Donald Trump a decis retragerea trupelor americane din Siria şi diminuarea efectivelor militare din Afganistan. Preşedintele SUA a luat spontan decizia de retragere a militarilor americani din Siria, fără a se consulta cu principalii consilieri prezidenţiali şi cu ţările aliate, au afirmat oficiali citaţi de agenţia Associated Press. Conform surselor citate, Donald Trump a luat decizia după o conversaţie prin telefon cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Liderul Turc i-a amintit lui Donald Trump că a spus în mod repetat că singurul motiv pentru care există o prezenţă militară americană în Siria a fost învingerea reţelei teroriste Stat Islamic. “De ce mai sunteţi acolo?”, l-ar fi întrebat Erdogan pe liderul de la Casa Albă. “Discuţiile la Washington au fost ferme. Toată lumea l-a îndemnat pe Donald Trump să respingă propunerile Turciei”, a explicat un alt oficial. Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagonul au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Citește și : Lavrov: Încercările Washingtonului de a trata Rusia ca pe un ‘instrument’ sunt sortite eşecului

Decizia lui Donald Trump de retragere a trupelor din Siria a fost criticată de numeroşi politicieni din Statele Unite, dar şi de ţări aliate. Secretarul american al Apărării, James Mattis, şi-a prezentat demisia.

Senatorul republican Lindsey Graham a cerut, vineri, organizarea unor audieri în Congresul Statelor Unite pe tema deciziei preşedintelui Donald Trump de retragere a trupelor din Siria şi de reducere a prezenţei militare în Afganistan. “Este absolut necesar ca în Congres să fie organizate audieri privind decizia de retragere a trupelor din Siria şi posibil din Afganistan, pentru a înţelege implicaţiile asupra siguranţei naţionale. Mai ales acum, trebuie să auzim din partea Pentagonului care este probabilitatea relansării reţelei teroriste Stat Islamic şi care este situaţia aliaţilor kurzi din Siria”, a declarat Lindsey Graham prin Twitter.

Lindsey Graham, preşedintele Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA, a catalogat drept “ştiri false” afirmaţiile preşedintelui Donald Trump că organizaţia teroristă Stat Islamic a fost învinsă. “Pentru cei care afirmă că reţeaua teroristă Stat islamic a fost învinsă în Siria, aceasta este o declaraţie imprecisă. Au fost afectaţi, au pierdut teren. Îi acord preşedintelui tot creditul din lume pentru schimbarea politicilor faţă de combaterea organizaţiei teroriste Stat Islamic, dar nu cred ideea că teroriştii au fost învinşi. (…) A afirma că au fost învinşi este o exagerare, sunt ştiri false”, a spus Graham. Senatorul republican a avertizat că retragerea trupelor americane din Siria şi diminuarea prezenţei militare în Afganistan ar putea “deschide drumul spre noi atentate precum cele din 11 septembrie 2011”.

În replică, Donald Trump a declarat: “Mi-a greu să cred că Lindsey Graham s-ar opune salvării vieţilor militarilor şi economisirii a miliarde de dolari. De ce să luptăm noi pentru inamicul nostru Siria prin menţinerea trupelor şi omorârea membrilor Stat Islamic pentru ei, pentru Rusia, Iran şi pentru alţii? A venit vremea să ne concentrăm pe ţara noastră şi să aducem tinerii înapoi acasă!”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

900 de manuale în limba ucraineană au fost donate Liceului Teoretic ‘Taras Șevcenko’ din Chișinău

900 de manuale în limba ucraineană au fost donate Liceului Teoretic 'Taras Șevcenko' din Chișinău Un lot de 900 de manuale în limba ucraineană au...

O fată a murit înecată în mare, la Constanţa

O fată a murit înecată în mare, la Constanţa O fată, în vârstă de 25 de ani, a murit pe litoralul românesc, după ce a...

UE a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei pentru încă 6 luni

UE a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei pentru încă 6 luni Consiliul Uniunii Europene a anunțat, luni, că a prelungit cu încă șase luni sancțiunile impuse...

Fenomenul obezității la copii și adolescenți. Specialiștii ne spun care ar fi soluțiile

Fenomenul obezității la copii și adolescenți. Specialiștii ne spun care ar fi soluțiile Cât de prezentă este obezitatea în rândul copiilor și tinerilor? De multe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.