X

Trump îi dă peste nas lui Macron: ‘Începuseră să înveţe germana la Paris înainte de intervenţia Statelor Unite’

Preşedintele american Donald Trump a criticat din nou, marţi, pe Twitter, propunerea omologului său Emmanuel Macron de înfiinţare a unei armate europene, la câteva zile după ce a catalogat drept foarte ”insultătoare” declaraţii ale şefului statului francez cu privire la înfiinţarea unei astfel de forţe militare, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Emmanuel Macron a sugerat să-şi creeze propria lor armată pentru a apăra Europa de Statele Unite, China şi Rusia. Dar Germania a fost în Primul şi al Doilea Război Mondial”, a scris el.


Locatarul Casei Albe face aceste declaraţii la două zile după ce s-a întors de la Paris, unde a participat la comemorări, alături de zeci de şefi de stat, ale centenarului armistiţiului care a pus capăt Marelui Răboi.

Tags: armataDonald TrumpEmmanuel MacronfrantaSUA
Categorii: Diaspora