X

Trump, ironizat de Hillary Clinton pe Twitter: Nu acceptaţi sfaturi medicale de la un om ‘care s-a uitat direct la o eclipsă de soare!’

Hillary Clinton, fostul candidat democrat la alegerile prezidenţiale, l-a ironizat marţi pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, recomandând publicului să nu accepte sfaturi medicale de la un om care s-a uitat la o eclipsă de soare fără ochelari de protecţie, scrie news.ro .

“Vă rog nu acceptaţi sfaturi medicale de la un om care s-a uitat direct la o eclipăa solară”, a scris Hillary Clinton pe Twitter.

Citește și : Apel al lui Trudeau de a sta acasă, devenit viral pe internet – VIDEO

Reacţia sa vine după ce Donald Trump ar fi sugerat un tratament cu medicamente anti-malarie pentru combaterea coronavirusului şi şi-ar fi exprimat dorinţa ca americanii să se întoarcă la serviciu cât mai repede, scrie NBC.

“Nu vom permite ca tratamentul să fie mai rău decât problema însăşi”, le-a declarat, luni, Trump reporterilor de la Casa Albă.

Clinton consideră însă că a-i îndemna pe americani să reînceapă serviciul, în timp ce sistemul de sănătate este copleşit de cazurile de îmbolnăviri cu coronavirus, este o declaraţie care va înrăutăţi situaţia.

Citește și : Trump avertizează că o izolare prelungită ar putea ‘distruge’ SUA

“Este incredibil că a putut afirma aşa ceva: Să laşi mii de oameni să sufere şi să moară este greşit. Nu este o reţetă pentru salvarea economiei”, a scris Clinton pe Twitter.

Hillary Clinton face referire la faptul că în 2017 preşedintele american Donald Trump a privit de trei ori – fără ochelari – Soarele în timpul eclipsei, în pofida singurei reguli în această situaţie, şi anume de a nu-l privi neprotejat.

Tags: coronavirusDonald TrumpHillary ClintonTrumptwitter
Categorii: Știrile zilei