Trump ironizează încălzirea globală pe fondul valului de frig care a cuprins estul SUA

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a ironizat pe Twitter pe tema încălzirii climatice, în timp ce Statele Unite sunt afectate de un val de frig extrem, cu temperaturi de până la -40 grade Celsius, notează vineri AFP, potrivit agerpres.

‘În Est, ar putea fi ajunul de an nou CEL MAI FRIGUROS înregistrat vreodată. Poate că ne-ar fi de folos puţin din acea Încălzire Climatică pentru care Ţara noastră, dar nu alte ţări, se pregătea să plătească TRILIOANE DE DOLARI pentru a se proteja de ea. Înfofoliţi-vă!’, a scris Trump.


Tweet-ul preşedintelui a declanşat o avalanşă de reacţii ale unor internauţi şi oameni de ştiinţă, care au încercat să-i explice lui Trump ce înseamnă încălzirea climatică.

‘Schimbarea climatică este foarte reală chiar dacă acum e frig în exteriorul Trump Tower’, a replicat pe Twitter directorul Academiei de Ştiinţe din California, Jon Foley. ‘Tot aşa, există încă foamete în lume, chiar dacă tocmai aţi mâncat un Big Mac’, a adăugat Foley.

Citeşte şi: Incendiu devastator în New York. Cel puţin 12 oameni au murit

‘În 2017 au fost cam trei recorduri de căldură în SUA pentru fiecare record record de frig’, a amintit reprezentanta democrată din statul Washington, Pramila Jayapal. ‘Starea vremii nu este acelaşi lucru cu clima. Preşedintele ar trebui să poată să înţeleagă asta. Nu e dificil’, a notat ea.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei (OMM), 2017 ar urma să fie anul cel mai călduros înregistrat vreodată.

Donald Trump s-a arătat întotdeauna sceptic faţă de schimbările climatice, vorbind chiar, înainte de a deveni preşedinte, despre ‘o invenţie’ a Chinei. După instalarea la Casa Albă, el a retras SUA din acordul de la Paris referitor la schimbările climatice, considerând că acesta distruge locuri de muncă în industrie.

Recent, administraţia sa a retras modificările climatice de pe lista ‘ameninţărilor’ pentru securitatea Statelor Unite şi a relansat exploatarea cărbunelui şi a rezervelor de gaz de şist în zone federale protejate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Premierul francez şi-a anunţat demisia

Premierul francez şi-a anunţat demisia Premierul francez, Gabriel Attal, a anunţat duminică seara că îşi va prezenta demisia preşedintelui Emmanuel Macron luni dimineaţă, după alegerile...

Premier Energy anunţă că luni, 8 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere

Premier Energy anunţă că luni, 8 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că luni, 8 iulie 2024, vor...

Dalai Lama asigură că se recuperează bine la New York după operaţia la genunchi

Dalai Lama asigură că se recuperează bine la New York după operaţia la genunchi Dalai Lama a dat asigurări că se recuperează bine după operaţia...

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie 8 iulie este a 189-a zi a calendarului gregorian și a 190-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.