Trump: Joe adormitul tocmai a pierdut votul negru!

Publicat:

Donald Trump a apreciat vineri că Joe Biden tocmai a ”pierdut” votul alegătorilor afroamericani, un vot-cheie în vederea unei victorii la Casa Albă, în urma unoi declaraţii controversate ale rivalului său democrat, nevoit să ”clarifice” faptul că nu crede că afroamericanii sunt lipsiţi de diversitate, relatează AFP, scrie agerpres.

”Joe adormitul tocmai a pierdut votul negru. Această declaraţie este un dezastru din care nu-ţi poţi reveni!”, a scris pe Twitter preşedintele american, folosind numele pe care-l preferă pentru a-l desemna pe candidatul democrat, pe care-l înfruntă în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.


Citește și : Belgia respinge extrădarea unui separatist catalan

Trump se referă la o polemică provocate de declaraţii ale fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama într-un interviu acordat Asociaţiilor americane ale jurnaliştilor afroamericani şi hispanici (NABJ şi NAHJ), difuzat joi.

”Ceea ce ştiţi toţi, dar nu ştie majoritatea oamenilor, este că, spre deosebire de comunitatea afroamericană, cu excepţii notabile, comunitatea hispanică este o comunitate incredibil de diversă, cu atitudini incredibil de diferite cu privire la diverse lucruri”, a declarat Joe Biden.

În urma controversei, Joe Biden s-a văzut nevoit să se explice joi seara.

”Mai devreme, azi, am făcut comentarii cu privire la diversitate în comunităţile afroamericane şi latino pe care vreau să le clarific”, a scris el pe Twitter.

”Nu voiam să sugerez în niciun fel că comunitatea afroamericană este monolitică – nici în identitatea sa, nici în problematici, deloc”. Angajamentul meu faţă de voi este acesta: voi asculta mereu”, a continuat el, ”Nu voi înceta niciodată să mă bat pentru comunitatea aforamericană şi noi voi înceta niciodată să mă bat pentru un viitor mai egalitar”, a subliniat el.

Fosta mână dreaptă a lui Obama, Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, a obţinut o victorie în alegerile primare democrate cu ajutorul alegătorilor de culoare, care i-au oferit o victorie largă în South Carolina, în urma unei seriide înfrângeri umilitoare în iarnă.

Cunoscut prin declaraţii în răspăr, adesea din cauza iritării, Joe Biden a făcut deja mai multe declaraţii controversate despre afroamericani, un electorat-cheie pentru un democrat care vrea să obţină o victorie în alegerile prezidenţiale.

Citește și : 13 indieni au murit într-o imensă alunecare de teren din India – VIDEO

De fiecare dată, Trump – care a fost acuzat în mai multe rânduri de declaraţii rasiste şi care a obţinut scoruri minime în rândul acestui electoral în sondaje – a profitat de ocazie.

”Joe Biden a dispreţuit şi insultat total comunitatea neagră în această dimineaţă”, a denunţat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.