X

Trump l-a graţiat pe ‘vechiul său prieten’ Roger Stone (Casa Albă)

Preşedintele american, Donald Trump, i-a comutat pedeapsa cu închisoarea prietenului său Roger Stone, condamnat în februarie la 40 de luni de închisoare în cadrul anchetei privind ingerinţa rusă în campanie prezidenţială din 2016, a făcut cunoscut vineri Casa Albă, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Astăzi, preşedintele Donald J. Trump a ordonat o măsură de clemenţă executivă pentru a-i comuta pedeapsa nedreaptă lui Roger Stone”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, adăugând că acest vechi prieten al preşedintelui, “victimă a unei farse ruseşti”, este de acum înainte “un om liber”.

Citește și : OMS: Este încă posibilă readucerea epidemiei de COVID-19 sub control

Pedeapsa cu închisoarea pe care trebuia să o efectueze Roger Stone, găsit vinovat în noiembrie că a minţit Congresul şi că a exercitat presiuni asupra martorilor, urma să înceapă săptămâna viitoare.

Imediat după condamnarea lui Stone, Donald Trump a explicat că intenţionează să îl graţieze pe fostul său colaborator în vârstă de 67 de ani, un controversat consilier politic cunoscut pentru stilul său colorat şi tatuajul cu Richard Nixon de pe spate.

Citește și : Trump: Relaţiile SUA cu China au fost ‘grav deteriorate’

Tags: Casa AlbaDonald TrumpinchisoareRoger Stone
Categorii: Știrile zilei