
cnn.ro
Preşedintele american, Donald Trump, a lăsat să planeze îndoiala asupra poziţiei Statelor Unite privind Crimeea, neexcluzând clar recunoaşterea anexării acesteia din urmă de către Rusia, scrie sâmbătă AFP, potrivit agerpres.
“Vom vedea”, a răspuns simplu Trump la o întrebare pusă vineri, la bordul Air Force One, privind o eventuală recunoaştere de către SUA a acestei anexări operate de Moscova în 2014 şi denunţate cu tărie de Statele Unite şi Uniunea Europeană.
Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez a „salvat onoarea Europei” primind nava cu migranți Aquarius (primarul Parisului)
“Preşedintele Obama este cel care a lăsat asta să se întâmple”, a adăugat el.
Întrebat despre întâlnirea sa cu omologul rus, Vladimir Putin, programată pentru 16 iulie la Helsinki, în Finlanda, preşedintele Donald Trump a spus că va discuta cu acesta “despre tot”.
Citește și : Fâşia Gaza: Doi palestinieni au fost uciși de soldații israelieni lângă frontiera cu Israelul (minister)
El a menţionat aici Ucraina, Siria, dar şi alegerile americane. “Noi nu vrem să se amestece cineva în alegerile noastre”, a afirmat preşedintele Statelor Unite, al cărui mandat este încă otrăvit de ancheta privind ingerinţa rusă în alegerea sa.
Donald Trump a venit la Casa Albă cu promisiunea că va reconcilia Statele Unite cu inamicul său istoric rus. Dar, după 17 luni de preşedinţie, aceasta nu s-a concretizat încă, conchide AFP.
This post was last modified on 30/06/2018 08:31 08:31