X

Trump manifestă optimism în privinţa unui acord comercial cu China

Preşedintele american, Donald Trump, s-a arătat încrezător vineri că va putea încheia un acord comercial cu China şi să pună astfel capăt războiului comercial pe care l-a lansat împotriva Beijingului cu mari lovituri de taxe vamale, notează AFP, scrie agerpres.

“Cred că vom putea încheia un acord cu China”, a declarat preşedintele în cursul unui briefing de presă vineri la Casa Albă, cu câteva zile înainte de primele discuţii, luni, la Beijing, între înalţi funcţionari americani şi chinezi.

Citește și : O primă victorie judiciară a lui Trump în dosarul persoanelor transsexuale în cadrul forţelor armate americane

“Vom vedea ce se va întâmpla, nu se ştie niciodată cu o negociere”, a admis el.

“Avem o negociere comercială masivă în acest moment cu China, preşedintele Xi (Jinping) este foarte implicat, ca şi mine. Negociem la cel mai înalt nivel şi merge foarte bine”, a subliniat omul de afaceri, după o reuniune cu democraţii din Congres pentru a încerca – fără succes deocamdată – să voteze un buget şi să redeschidă guvernul federal.

El nu a oferit niciun detaliu despre conţinutului discuţiilor, nici în legătură cu eventuale progrese.

Donald Trump a insistat asupra abordării sale impunând taxe vamale partenerilor comerciali pentru a-i forţa să negocieze.

“Încasăm miliarde şi miliarde de dolari din taxe vamale impuse Chinei şi altora”, a adăugat el, subliniind că, şi în cazul lipsei unui acord cu Beijingul, Trezoreria SUA va continua să încaseze “miliarde şi miliarde” de dolari din taxele asupra produselor chineze.

Citește și : Preşedintele Jair Bolsonaro, favorabil construirii unei baze militare americane în Brazilia

Liderul de la Casa Albă a omis să precizeze că, în cele din urmă, războiul comercial este finanţat de contribuabilii americani, deoarece taxele suplimentare sunt în general suportate de consumatori, mai scrie AFP.

Tags: acordBeijingChinacongresDonald Trumptaxe vamale
Categorii: Știrile zilei