X

Trump mulţumeşte Iranului pentru ‘o negociere foarte corectă’ în cazul schimbului de deţinuţi

Preşedintele american Donald Trump a mulţumit Iranului pentru ‘o negociere foarte corectă’ în cazul schimbului de deţinuţi intervenit sâmbătă între cele două ţări inamice, relatează AFP, Reuters, potrivit agerpres.

‘Mulţumesc, Iran, pentru o negociere foarte corectă. Vedeţi, putem face o înţelegere împreună!’, a scris preşedintele american pe Twitter, după ce un iranian deţinut în SUA, Massoud Soleimani, şi un american încarcerat în Iran, Xiyue Wang, au fost eliberaţi sâmbătă.

Citește și : Peste 100 de incendii de vegetație sunt active în Australia. Orașul Sydney, amenințat de un ‘mega-focar’

Xiyue Wang, cercetător la Universitatea Princeton, era încarcerat de trei ani în Iran, iar Massoud Solemani fusese arestat la Chicago în urmă cu peste un an.

Schimbul a fost făcut în Elveţia.

În aceeaşi postare pe Twitter, preşedintele american a scris că Wang a fost ‘luat în timpul Administraţiei Obama (în ciuda unui cadou de 150 miliarde de dolari) şi remis în timpul Administraţiei Trump’.

Citește și : Statele Unite anunţă o recompensă de 5 milioane dolari pentru capturarea unui traficant de droguri mexican

Tags: Donald TrumpIranMassoud SoleimaniSUAXiyue Wang
Categorii: Sinteze