Trump o dă la-ntors: ‘NU RECUNOSC NIMIC!’

Publicat:

Donald Trump, preşedintele american în funcţie, pare să fi recunoscut public că Joe Biden a câştigat alegerile, dar a precizat pe Twitter că acesta le-a câştigat “pentru că au fost falsificate”, anunţă şi news.ro.

Se pare că oficialul anonim, citat de NBC News, spunând că tweet-ul lui Trump de mai devreme ar fi putut fi începutul unei concesii a lui Trump, nu s-ar fi consultat cu şeful său, scrie The Guardian.


Citeşte şi: BĂTAIE la alegerile din R.Moldova (VIDEO)! Trupele speciale au intervenit în forţă

Preşedintele Trump a scris: “El a câştigat în ochii presei de FAKE NEWS. Nu recunosc NIMIC! Avem drum lung de parcurs. Acestea au fost nişte ALEGERI ARANJATE”.

Chiar dacă refuză să recunoască alegerile, prin acţiunile sale pare să simtă că zilele îi sunt numărate. Săptămâna aceasta a făcut concedieri la Pentagon, instalând susţinători republicani în poziţii-cheie înainte ca Joe Biden să preia funcţia de preşedinte.

Citeşte şi: Tragedia de la Piatra Neamţ pune România pe prima pagină a presei internaţionale

Joe Biden a câştigat voturile a 306 electori faţă de 232 cât a obţinut Trump la alegerile din 3 noiembrie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ion Chicu: PAS rectifică bugetul fără ca oamenii să vadă asta

Ion Chicu: PAS rectifică bugetul fără ca oamenii să vadă asta Fostul Prim-ministru, Ion Chicu, întreabă dacă rectificarea Bugetului de Stat prin Decizie-protocolară, adică fără...

BERD împrumută 100 de milioane euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din România

BERD împrumută 100 de milioane euro pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din România Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat...

Adrian Dupu, întâlnire cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Adrian Dupu, întâlnire cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian...

Parlamentul a ratificat Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual

Parlamentul a ratificat Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual Aleșii poporului au ratificat astăzi Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual, comunică MOLDPRES. Convenția subliniază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.