Trump îl primeşte la Casa Albă pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump îl va primi săptămâna viitoare pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la Casa Albă, transmite dpa, citând un comunicat al administraţiei de la Washington. 

Întrevederea este programată pentru data de 20 martie, a precizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, relatează agerpres.


Citeşte şi: Văduva fostului spion KGB Litvinenko îndeamnă Marea Britanie să adopte lista americană Magniţki

Preşedintele Trump ‘aşteaptă cu nerăbdare să discute căi de întărire a relaţiilor între Statele Unite şi Arabia Saudită, şi să facă să avanseze priorităţile noastre comune de securitate şi economice’, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Mohammed bin Salman conduce o campanie controversată anticorupţie şi alte reforme economice şi sociale în monarhia din Golf.

În timpul vizitei sale de două zile în mai 2017 în Arabia Saudită, Donald Trump i-a îndemnat pe liderii musulmani participanţi la un summit regional să-i ‘alunge’ pe terorişti din ţările lor. Arabia Saudită a fost cea dintâi etapă a primului turneu în străinătate al preşedintelui Trump.

SUA şi Arabia Saudită sunt adversare ale Iranului şi ale aliatului acestuia, preşedintele sirian Bashar al-Assad.

Citeşte şi: Mega-remaniere guvernamentală în China: ministere şi agenţii noi în domenii-cheie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.