X

Trump: Protestatarii ar fi fost ‘întâmpinaţi cu câini feroci şi arme ameninţătoare’ dacă ar fi sărit gardul Casei Albe

Preşedintele american Donald Trump a scris sâmbătă, pe Twitter, că demonstranţii care protestau faţă de moartea unui afro-american în cursul unei arestări violente ar fi fost ‘întâmpinaţi cu cei mai feroci câini şi cu cele mai ameninţătoare arme pe care le-am văzut’ dacă ar fi sărit gardul Casei Albe, transmite Reuters, scrie agerpres.

Într-o serie de tweet-uri, preşedintele a părut de asemenea să-şi cheme susţinătorii să se strângă sâmbătă seara în faţa Casei Albe. ‘Diseară înţeleg că este seara MAGA la Casa Albă ???’, a scris el cu majuscule, MAGA fiind iniţialele sloganului său ‘Make
America Great Again’.

Citește și : Brazilia devansează Spania și urcă pe locul al cincilea în privinţa deceselor de COVID-19

Sute de persoane au demonstrat vineri seara în faţa Casei Albe, după proteste pe alocuri violente în alte oraşe, pentru a-şi exprima furia după ce George Floyd, un afro-american de 46 de ani, a murit luni, în Minneapolis, în timpul unei arestări violente.

Casa Albă a fost blocată temporar când sute de persoane s-au adunat de cealaltă parte a străzii, în Lafayette Square.

După ce s-au îndepărtat, manifestanţii s-au reunit mai târziu, iar imagini video au arătat busculade între forţe de ordine şi protestatari, care s-au dispersat sâmbătă dimineaţa.

Trump i-a lăudat ca fiind ‘foarte cool’ pe agenţii Secret Service care păzesc Casa Albă. ‘Eram înăuntru, am urmărit fiecare mişcare şi n-aş fi putut să mă simt mai în siguranţă’, a notat el.

‘Mare mulţime, profesionist organizată, dar nimeni nu s-a apropiat de a sări gardul. Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost întâmpinaţi cu cei mai feroci câini şi cu cele mai ameninţătoare arme pe care le-am văzut’, a comentat el. ‘Mulţi agenţi ai Secret Service abia aşteptau acţiune”, a adăugat el.

Citește și : Trump: SUA încetează relaţia cu OMS

Trump a acuzat-o pe primăriţa din Washington D.C., Muriel Bowser, că a refuzat să trimită poliţia în sprijinul Secret Service, deşi Washington Post a relatat că poliţişti au ajutat ulterior la ţinerea sub control a mulţimii.

Tags: Casa AlbaDonald TrumpLafayette SquareSecret Servicetwitter
Categorii: Știrile zilei