StiripesurseExterneTrump riscă să alimenteze un incendiu nuclear

Trump riscă să alimenteze un incendiu nuclear

Publicat:

Lumea intră într-o nouă și periculoasă eră nucleară. În această lună, Noul START, tratatul dintre Statele Unite și Rusia – ultima înțelegere majoră cu privire la cele mai mari arsenale nucleare din lume – a expirat, scrie „The New York Times” (SUA).

În locul acestuia, Administrația Trump aplică o politică de vagi amenințări și pe muchie de cuțit, care prevestește o cursă a înarmării fără rețineri, cum nu s-a mai văzut de la sfârșitul Războiului Rece, potrivit stiripesurse.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Abordarea președintelui Trump, în contextul acestei ere noi și fără zăgaz, este alarmantă atât prin cuvinte, cât și prin mecanism. În loc să păstreze o stabilitate care a durat timp de o jumătate de secol, administrația se gândește să apeleze la și mai multe arme nucleare și, poate cel mai nesăbuit, la reluarea testelor nucleare subterane.

În ultimii doi ani, redacția rubricii Opinii și comitetul redacțional al ziarului „The New York Times” au ilustrat terifianta realitate a acestor arme, în serialul nostru At the Brink (La limită). Am examinat consecințele devastatoare ale unei simple detonări, victimele date uitării în urma testelor anterioare și fragilitatea unor sisteme de prevenire a unor lucruri la care nici nu vrem să ne gândim. Intenția acelor seriale a fost aceea de a atrage atenția opiniei publice în privința pericolului reprezentat de armamentul nuclear. Acum, această lipsă de atenție este exploatată în vederea renunțării la ultimele acorduri internaționale care de zeci de ani mai păstrau încă umanitatea în siguranță și asta, în sprijinul lansării unei curse a înarmării scăpate de sub control.


Administrația pare să creadă că, atunci când vine vorba de arme nucleare, cu cât sunt ele mai multe, cu atât mai bine. Întrucât Noul START nu mai există, Marina se gândește dacă să redeschidă tuburile de lansare scoase din uz de la bordul submarinelor de tip Ohio și să adauge noi focoase rachetelor balistice intercontinentale. O asemenea operațiune ar depăpși dublul arsenalului folosit acum. Oficialii au vehiculat totodată ideea unui vas de război „clasa Trump”, înarmat cu rachete de croazieră care ar putea avea și încărcătură nucleară.

Citeşte şi:  Trump cere Congresului să adopte noul program de stimulare a economiei afectată de noul coronavirus

Logica Departamentului de Stat ar fi aceea potrivit căreia, pentru Statele Unite, vechiul tratat implica niște limite „inacceptabile” și nu ținea cont de arsenalul în creștere al Chinei. Deși este adevărat că China își sporește forțele nucleare, a renunța la limitele actuale cu Rusia în speranța că asta ar convinge Beijingul să intre în acord, este o strategie deja eșuată. China a afirmat de mai multe ori că nu este interesată de asemenea negocieri atâta vreme cât arsenalul său reprezintă doar o părticică din cel al Americii. Renunțând la limite, Trump nu își silește adversarii să se strângă la masa, ci îi invită „să zburde” alături de el.

Disprețul manifestat de el față de aliații americanilor i-a încurajat pe aceștia să se gândească să-și facă propriile angajamente nucleare. Liderii europeni au început să discute dacă nu cumva Franța, care deține armament nuclear, nu ar trebui să se angajeze să apere de Rusia  alte zone din Europa Occidentală, dată fiind brusca lipsă de încredere în Statele Unite. „Atâta vreme cât puterile malefice dețin armament nuclear, democrațiile trebuie și ele să poată participa”, a declarat pentru revista „The Atlantic” premierul Suediei, Ulf Kristersson. Indiferent de țară, o umbrelă nucleară ar spori „șansele” ca o neînțelegere sau vreo greșeală să poată avea un efect devastator.

Îngrijorător este mai ales semnalul administrației potrivit căruia reluarea testelor nucleare subterane ar fi posibilă. Recent, la Geneva, Thomas G. DiNanno, înalt oficial din Departamentul de Stat, a declarat că, în privința testelor, Statele Unite trebuie „să revină la o atitudine responsabilă”. El susținea că Rusia și China au început deja să trișeze în privința moratoriului legat de asemenea teste – o afirmație ale cărei dovezi publice sunt vagi și contestate. Anterior, Trump afirmase că vrea să reia detonările „de pe poziții egale” cu cele ale adversarilor noștri.

Citeşte şi:  Trump se laudă cu economia și cu 'războaiele încheiate', îl atacă din nou pe Biden și anunță prime pentru militari, într-un discurs la Casa Albă (Video)

Trebuie să spunem clar ce înseamnă asta: începând din anul 1992, Statele Unite nu au mai efectuat niciun test nuclear. Dacă ar face-o acum, asta ar fi o greșeală strategică. Statele Unite efectuaseră peste 1000 de teste nucleare – aproape la fel de multe ca toate celelalte țări luate la un loc. Deținem date care ne permit să ne păstrăm arsenalul prin replici computerizate, fără să se detoneze nici măcar o încărcătură. Noutățile tehnologice ale acestor noi teste sunt neglijabile comparativ cu dezastrul geopolitic. Asta are limina norma globală și, aproape sigur, va duce la o reciprocitate a testelor din partea Rusiei și a Chinei, ceea ce ar permite celor două țări să-și perfecționeze propriile focoase.

Mai mult, costul uman al acestei ere a testelor nu poate fi ignorat. Serialele noastre informative arătau rănile lăsate unor oameni din Insulele Marshall sau pe cei din vestul Americii, care sufereau de cancer sau au trebuit să fie strămutați din cauza radioactivității semnalate în secolul XX. Reluarea acestor teste explozive ar însemna o reluare a dezastrului ecologic și totodată degradarea noastră morală.

Actuala administrație dispune de opțiuni prin care să poată schimba acest demers. În primul rând, Trump trebuie să se abțină și să nu ordone reluarea testelor nucleare explozive.

În al doilea rând, Statele Unite ar trebui să se angajeze să respecte prelungirea neoficială reciprocă a limitelor prevăzute în Noul START convenit cu Rusia, chiar și în absența unui tratat. Președintele Vladimir Putin a propus anterior o asemenea prelungire, iar Trump ar trebui mai degrabă să testeze oferta în loc să o respingă. Asta ar câștiga timp în vederea unui acord mai bun, așa cum pretinde Trump că l-ar vrea, fără să se ajungă la un interimat „liber pentru toți”.

Citeşte şi:  Andrei Năstase: Candidez așa cum sunt eu - liber, cinstit, hotărât

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

În al treilea rând, administrația trebuie să nu se mai folosească de eventuala amenințare din partea Chinei drept scuză pentru a începe cursa înarmării cu Rusia. Astăzi, Statele Unite și Rusia au asupra Chinei un avantaj de circa 6 la 1, iar arsenalele lor sunt mai mult decât capabile să distrugă orice țară de pe Pâmânt de mai multe ori. E o greșeală să se spună că Noul START dezavantajează Statele Unite.

În sfârșit, Congresul trebuie să își reafirme rolul. În prezent, președintele Statelor Unite este singura autoritate care poate lansa necontrolat un război nuclear. Într-o epocă în care tensiunile sunt în creștere, iar tratatele sunt pe ducă, a lăsa soarta lumii pe seama judecății unui singur om – indiferent care ar fi el – înseamnă un risc pe care nicio democrație nu-l poate tolera.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Disney denunță exploatarea fără acord a francizelor sale în videoclipuri create cu ajutorul IA

Disney a trimis o notificare de încetare a utilizării neautorizate către ByteDance. Compania americană susține că firma chineză a folosit personaje Disney pentru a...

Forțele armate germane, antrenate de instructori din Ucraina

Soldații ucraineni au mai multă experiență în combaterea dronelor și în integrarea rapidă a tehnologiilor moderne de comandă, a explicat un purtător de cuvânt...

În laboratorul ucrainean al războiului viitorului

Jurnaliști de la „El Mundo” (Spania) au vizitat un loc unde dronele sunt modificate și dezvoltate pentru testare pe frontul de luptă din apropiere,...

Sperietoarea Trump. Șefii celor mai mari bănci britanice pregătesc o alternativă la Visa și Mastercard. Ce face UE

Șefii celor mai mari bănci din Marea Britanie (Barclays, Natwest, Lloyds, Santander și Nationwide) vor organiza, joi, o primă reuniune pentru a pune bazele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.