Trump salută arestarea ‘creierului’ atentatelor de la Mumbay din 2008

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a salutat miercuri arestarea în Pakistan a lui Hafiz Saeed, unul dintre presupuşii organizatori ai atentatelor de la Mumbay din 2008, soldate cu peste 160 de morţi, relatează AFP, scrie news.ro .

”După zece ani de căutare, «creierul» atentatelor de la Mumbay a fost arestat în Pakistan”, subliniază Trump într-un tweet.


Citește și : O grupare jihadistă îndeamnă, într-o înregistrare video, la noi atentate în Tunisia

”O presiune puternică a fost exercitată în cei doi ani scurşi pentru ca să fie găsit”, a adăugat el, părând să se felicite de influenţa administraţiei sale asupra Islamabadului.

Hafiz Saeed a petrecut ani de zile în diverse forme de detenţie – uneori arest la domiciliu, alteori scurte arestări, după care a fost eliberat de către autorităţi.

El a fost, însă, în cea mai mare parte a timpului liber să se deplaseze în Pakistan, provocând furia Indiei.

Această nouă arestare a sa intervine cu câteva zile înaintea unei vizite a premierului pakistanez Imran Khan la Casa Albă.

În cadrul acestei prime vizite a sa la Washington de când a fost ales, fostul campion de cricket urmează să încerce să strângă relaţiile între cele două ţări aliate.

Un ”tête-à-tête” în biroul Oval, prevăzut la 22 iulie, urmează să fie consacrat pe larg Afganistanului, în urma unor negocieri între reprezentanţi ai talibanilor şi americani, la Doha, în Qatar.

Citește și : Popularii europeni îşi reiterează sprijinul faţă de L.C. Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european

Pakistanul este considerat un protagonist major în Războiul din Afganistan.

Washingtonul şi Kabulul acuză Islamabadul de susţinerea unor grupări extremiste armate, precum talibanii afgani şi aliaţii acestora din cadrul reţelei Haqqani.

Pakistanul neagă însă o asemenea susţinere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.