Trump se declară mulţumit că, în pofida condamnării lui Manafort, dosarul nu a confirmat o colaborare cu Rusia

Publicat:

Preşedintele Donald Trump şi-a manifestat vineri regretul faţă de condamnarea fostului său şef de campanie Paul Manafort pentru delicte de natură economică, dar s-a arătat mulţumit de faptul că dosarul acestuia, instrumentat de procurorul Robert Mueller, care caută dovezi că echipa de campanie a lui Trump ar fi colaborat cu Rusia, nu a confirmat o asemenea colaborare, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

”Judecătorul şi avocatul în dosarul Paul Manafort au spus clar lumii întregi că nu a existat o coluziune cu Rusia”, a scris Trump pe Twitter, înainte de a critica din nou ceea ce consideră a fi ”vânătoarea de vrăjitoare” pornită împotriva lui.


Citește și : Miniştrii de Finanţe din UE vor discuta cum să cheltuiască viitorul buget al zonei euro

”Chiar îmi pare rău pentru Paul. A trecut printr-o perioadă dificilă”, a spus Trump tot vineri, în faţa presei, făcând aluzie şi de această dată la faptul că în opinia sa adevărata ţintă în acest proces ar fi fost el şi acuzaţia de colaborare cu Rusia.

Paul Manafort a fost condamnat joi la 47 de luni de închisoare pentru fraude fiscale şi bancare. El a fost găsit vinovat pentru cinci capete de acuzare de fraudă fiscală, două capete de acuzare privind fraude bancare şi unul referitor la ascunderea deţinerii de conturi bancare în străinătate, într-una din acuzaţii fiind vorba despre nedeclararea unor milioane de dolari câştigate în calitate de consultant al fostului preşedinte pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Citește și : Theresa May cere Uniunii Europene ”încă un efort” pentru a ieşi din impasul privind acordul Brexitului

Totuşi, judecătorul T.S. Ellis, de la tribunalul federal din Alexandria (statul Virginia), a subliniat că faptele de care a fost acuzat Paul Manafort ”nu au nimic de-a face cu vreo coluziune cu Rusia în vederea influenţării alegerilor” prezidenţiale din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.