Trump se gândește din nou să impună sancțiuni Rusiei

La o săptămână după întâlnirea din Alaska, ministrul rus de externe afirmă că nu se întrevede nicio întâlnire între Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie „The Guardian” (Marea Britanie).

Donald Trump și-a reînnoit amenințarea de a-i impune sancțiuni Rusiei în cazul în care nu se întrevede niciun progres în privința unei soluționări pașnice a situației din Ucraina, Moscova declarând că nu este prevăzută „nicio întâlnire” între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, potrivit stiripesurse.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

„Am să iau o decizie în privința lucrurilor pe care le vom mai face, iar decizia va fi foarte importantă – dacă se vor impune sau nu sancțiuni sau taxe vamale masive sau ambele sau dacă nu facem nimic și spunem că, în definitiv, este lupta voastră”, a spus Trump, el arătându-se furios în privința Moscovei la o săptămână după întâlnirea sa cu Putin, în Alaska.

Președintele s-a declarat nemulțumit de faptul că, în această săptămână, Rusia a bombardat o fabrică americană din Ucraina, provocând un incendiu soldat cu rănirea câtorva angajați.

Președintele ucrainean a declarat vineri că Rusia face tot ce poate ca să împiedice o întrevedere între el și Putin.

Trump a spus că ar fi început să facă pregătiri în vederea unei întâlniri între Putin și Zelenski în urma unei convorbiri telefonice purtate, luni, cu președintele rus, ulterioară întrevederii lor din Alaska, iar Zelenski i-a cerut de mai multe ori lui Putin să se întâlnească cu el, afirmând că aceasta ar fi singura cale prin care s-ar putea negocia sfârșitul războiului.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat pentru canalul NBC că nu este prevăzută nicio întâlnire, dar că „Putin este gata să se întâlnească cu Zelenski atunci când agenda unei asemenea întrevederi va fi stabilită. Or, această agendă nu este deloc pregătită”.

Declarația, care reia astfel retorica Moscovei legată de faptul că o întrevedere între cei doi lideri e imposibilă dacă nu vor fi respectate anumite condiții, a reprezentat un pas înapoi pentru Trump, care de o săptămână a declarat că se întrevede o cale diplomatică în tentativa sa de a aduce Moscova și Kievul mai aproape de pace.

Deși Trump s-a declarat iritat de lentul proces în vederea unui eventual acord de pace, el le-a arătat reporterilor adunați la Casa Albă o fotografie de la întâlnirea sa cu Putin pe covorul roșu din Alaska și a spus că Putin dorește să asiste la ediția din 2026 a turneului Cupei Mondiale la fotbal, din Statele Unite.

„Am să semnez asta pentru el. Dar mi s-a trimis una și m-am gândit că v-ar plăcea s-o vedeți, e un om pe nume Vladimir Putin, despre care cred că va veni, în funcție de ceea ce se întâmplă. S-ar putea să vină sau nu, în funcție de ce se întâmplă”, a spus Trump.

Declarațiile lui Trump au omis faptul că Rusiei i s-a interzis să mai participe la competiții internaționale de felul Cupei Mondiale începând din 2022, după invazia din Ucraina, țara neparticipând nici la calificările pentru turneul din 2026, care va fi găzduit în comun de SUA, Canada și Mexic.

În cursul unei vizite efectuate vineri la un centru de cercetări nucleare, Putin a spus că se vede „o lumină la capătul tunelului” în vederea reluării relațiilor dintre SUA și Rusia.

„În Alaska am avut o întâlnire foarte bună, sinceră și plină de conținut”, a spus Putin, el adăugând că, „acum, pașii următori depind de conducerea Statelor Unite, dar sunt convins de calitățile de lider ale actualului președinte”.

Comentariile sale au semnalat optimismul Rusiei, care crede că își va cimenta relațiile cu SUA și va ajunge la acorduri de afaceri, în pofida lipsei unor progrese clare spre o încheiere a conflictului din Ucraina.

Mii de civili ucraineni au fost uciși în timpul invaziei totale din Ucraina, lansată de Rusia în 2022. Analiștii estimează că peste 1 milion de soldați, din partea ambelor tabere, au fost uciși sau răniți, iar luptele continuă neîntrerupt, ambele părți atacând și instalații energetice.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Rusia a continuat să invoce vechea sa pretenție, cerând Ucrainei să cedeze terenurile pe care le mai deține încă în două regiuni din est, propunând totodată înghețarea fronturilor în alte două regiuni din sud, despre care Moscova pretinde că i-ar aparține, dar și eventuala returnare a altor mici regiuni de pe teritoriul ucrainean pe care ea le mai controlează.

În același timp, Zelenski a renunțat la cererea sa pe tema unui armistițiu prelungit, considerat drept un preludiu al întâlnirii dintre cei doi lideri, deși anterior el afirmase că Ucraina nu poate negocia sub amenințarea armelor.

Joi Zelenski a acuzat Rusia că încearcă să evite organizarea unei întâlniri, adăugând totodată că Moscova dorește să își continue ofensiva.

Problema unor eventuale garanții de securitate pentru Ucraina s-a aflat în centrul eforturilor diplomatice ale SUA de a se ajunge la un acord de pace care să pună capăt conflictului.

Trump – care i-a primit luni la Casa Albă pe Zelenski împreună cu alți importanți lideri europeni înaintea unei noi convorbiri telefonice cu Putin, a declarat că Rusia ar fi acceptat o serie de garanții de securitate propuse de Occident pentru Kiev.

Dar ulterior Moscova și-a exprimat îndoiala față de un asemenea acord, miercuri, Lavrov afirmând că discutarea lor în lipsa Rusiei „nu poate duce nicăieri”.

„Atunci când Rusia invocă niște garanții de securitate, mărturisesc cinstit că încă nu știu cine o amenință”, a declarat Zelenski, care dorește prezența unor trupe străine în Ucraina pentru a se putea preveni viitoare atacuri rusești.

This post was last modified on 25/08/2025 12:44 12:44

Tags: sanctiuniTrumpVolodimir Zelenski
Externe