
CNN.com
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că se înregistrează “mari progrese” în negocierile comerciale cu China, după ce a discutat la telefon cu omologul său chinez Xi Jinping, relatează AFP, potrivit agerpres.
“Tocmai am avut o discuţie telefonică lungă şi foarte bună cu preşedintele Xi al Chinei. Avansăm bine spre un acord”, a scris miliardarul republican pe Twitter.
“Dacă va fi obţinut, va fi unul comprehensiv şi va acoperi toate subiectele, domeniile şi punctele de dispută. Facem mari progrese”, a insistat el.
Citește și : Rebelii din Yemen au început să se retragă din portul Hodeida (ONU)
La rândul său, Xi Jinping i-a transmis lui Donald Trump în discuţia telefonică de sâmbătă că speră că va contribui la dezvoltarea unei relaţii sino-americane care este coordonată, cooperantă şi stabilă, au relatat mass-media chineze de stat, citate de Reuters.
Xi a spus că echipe ale ambelor ţări au lucrat activ pentru a implementa consensul obţinut recent între China şi SUA, conform agenţiei oficiale chineze de presă Xinhua.
Citește și : Rusia şi Turcia au convenit să îşi „coordoneze” acţiunile pe teren în Siria după retragerea SUA
This post was last modified on 29/12/2018 20:46 20:46