X

Trump și Juncker au discutat şi probleme legate de agricultură (Steven Mnuchin)

Preşedintele Donald Trump a discutat săptămâna trecută şi probleme legate de agricultură în cursul întrevederii avute cu Jean-Claude Juncker, a anunţat duminică secretarul american Trezoreriei, Steven Mnuchin, contrazicând afirmaţiile preşedintelui Comisiei Europene, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Eram acolo şi am avut discuţii specifice despre agricultură şi necesitatea de a elimina barierele din calea agriculturii şi de a oferi mai multe oportunităţi agricultorilor noştri”, a declarat Mnuchin pentru canalul de televiziune Fox News.

Citește și : Un referendum pentru ieşirea Italiei din zona euro nu face parte din planul de guvernare, afirmă vicepremierul italian Luigi Di Maio

“Am vorbit mai exact despre soia, dar am fost de acord să examinăm şi celelalte pieţe”, a adăugat el. Aceasta va fi o parte importantă a oricărui acord la care vom ajunge”, a spus el.

“Tocmai am deschis Europa pentru voi, fermieri”, a declarat Trump joi în faţa fermierilor americani, la o zi de la anunţarea unui armistiţiu în ostilităţile comerciale cu Europa.

“Agricultura este în afara (acordului), altfel acordul ar fi aproape eşuat”, a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene.

Juncker “a fost foarte clar (…), nu negociem cu privire la produsele agricole, aceasta este în afara agendei de discuţii”, a declarat anterior o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva.

Citește și : Tunisia a permis intrarea în portul Zarzis a unei nave care transporta 40 de migranţi

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au anunţat miercurea trecută că au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE. Trump a declarat că ţara sa va colabora cu Uniunea Europeană pentru “reducerea barierelor şi creşterea comerţului cu servicii, produse chimice şi farmaceutice, produse medicale, precum şi soia; soia este o mare problemă”.

Tags: agriculturăDonald TrumpeuropaJean-Claude JunckerMina AndreevaSteven MnuchinSUAUE
Categorii: Diaspora