Trump şi Macron îi onorează pe veteranii celui de-al doilea război mondial – VIDEO

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump şi omologul său francez, Emmanuel Macron, împreună cu Primele Doamne Melania Trump şi Brigitte Macron, i-au salutat joi pe veteranii din cel de-al doilea război mondial prezenţi la Cimitirul American din Normandia, la Coleville-sur-Mer, relatează DPA, potrivit agerpres.

Mai întâi, soţii Trump i-au întâmpinat pe soţii Macron, apoi cei doi şefi de stat au strâns mâinile a zeci de veterani americani, dintre care mulţi îşi purtau decoraţiile.

Citeşte şi: Aproape 150.000 de migranţi au fost arestaţi luna trecută la frontiera de sud a SUA


O orchestră a intonat imnul naţional al Franţei, apoi un solist a cântat imnul Statelor Unite, iar un capelan din armata americană a citit o rugăciune.

“Sunteţi gloria acestei naţiuni şi vă mulţumim din adâncul inimii”, le-a spus preşedintele american conaţionalilor săi, supravieţuitori ai debarcării aliate din Normandia, din 6 iunie 1944. El a arătat că militarii din SUA “nu au luptat pentru control şi dominare, ci pentru libertate, democraţie şi autodeterminare”, “susţinuţi de încrederea că America poate face orice, fiindcă suntem o ţară puternică, cu un popor virtuos, care se roagă unui Dumnezeu drept”.

Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la evenimentul cunoscut ca D-Day, Trump le-a transmis “prietenilor şi partenerilor” Americii că alianţa lor “a fost călită în focul bătăliei, pusă la încercare în război şi dovedită în binecuvântările păcii”.

Citeşte şi: Protestatarii din Sudan resping dialogul cu puterea. Numărul morţilor a ajuns la 108

Preşedintele Franţei a replicat în discursul său că Statele Unite “nu sunt niciodată mai măreţe decât atunci când luptă pentru libertatea altora”. El a omagiat “curajul remarcabil” al soldaţilor americani care au debarcat în Normandia “fără altă busolă în afara cauzei despre care ştiau că e mai importantă decât orice: cea a libertăţii şi democraţiei”.

AFP a remarcat în discursul lui Macron un apel către Trump: “nu trebuie să încetăm niciodată să dăm viaţă alianţei popoarelor libere”. Şeful statului francez a menţionat ca exemple ale acestei alianţe ONU, NATO şi Uniunea Europeană, criticate adesea de omologul său american. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.