
REUTERS
Convorbirea telefonică a lui Donald Trump cu Vladimir Putin, cea de-a doua de la învestirea noului președinte american, pe 20 ianuarie, confirmă hotărârea Statelor Unite de a normaliza relațiile cu Rusia, dar cu greu poate fi interpretată ca obţinând rezultatele dorite de Casa Albă în ceea ce privește pacea din Ucraina, scrie DIÁRIO DE NOTÍCIAS, potrivit stiripesurse.ro.
Decizia președintelui rus de a accepta o suspendare de 30 de zile a atacurilor asupra infrastructurii energetice este cu mult sub propunerea de încetare a focului de 30 de zile prezentată de Statele Unite cu acordul Ucrainei. Și, mai ales, ridică îndoieli cu privire la faptul dacă Putin caută, de fapt, un acord sau, dimpotrivă, încearcă să profite de dorința evidentă a lui Trump de a obține rezultate rapide pentru un acord de pace în Ucraina.
Citeşte şi: Bombardament masiv al ruşilor în Ucraina: Zeci de oameni au fost răniţi! – Stiripesurse.md
În timp ce experții militari interpretează o încetare a focului totală de 30 de zile ca fiind ceva pozitiv pentru Kiev, ale cărui trupe sunt respinse atât pe frontul din Donbass, cât și pe pozițiile pe care le ocupau în regiunea rusă Kursk, contrapropunerea lui Putin l-ar obliga pe Volodimir Zelenski să renunțe la atacurile cu drone asupra țintelor ruseşti, care au fost, totuși, cea mai eficientă formă recentă de represalii împotriva invadatorilor.
Răspunsul dat de președintele ucrainean lui Putin va trebui, fără îndoială, să fie prudent, dincolo de considerentele strategice, ținând cont de presiunea exercitată de Trump pentru a obţine rezultate. Zelenski a învăţat deja că nu este bine să-l enervezi pe Trump. Dar, indiferent de acest lucru, există încă cererea Rusiei privind sistarea sprijinului militar occidental pentru Kiev, pentru a accepta această încetare a focului totală de 30 de zile.
Nu îl afectează doar pe aliatul american, ci și pe europeni, care continuă să susţină reînarmarea continentului și cintinuarea sprijinului acordat Ucrainei, după cum se înţelege din declaraţiile Ursulei von der Leyen către António Costa, ambii în numele Uniunii Europene, cât și ale președintele francez, Emmanuel Macron, și noului cancelar german, Friedrich Merz, precum și ale primului-ministru britanic Keir Starmer.
Din această a doua convorbire telefonică din 2025, Trump și Putin, care s-au întâlnit personal în timpul primului mandat al americanului, pot extrage argumente pentru a revendica succese: Trump poate spune oricând că a obținut, în sfârșit, o concesie din partea lui Putin, iar Putin poate susține că relațiile cu Statele Unite sunt pe cale de normalizare după ostracismul administrației Joe Biden, care a fost foarte dur faţă de Rusia în urma invadării Ucrainei, în februarie 2022.
Marea provocare va consta în a trece dincolo de declaraţiie în favoarea păcii şi a unor propuneri oportuniste. Lui Trump îi place să negocieze, și are o viață profesională care l-a învățat cum s-o facă, dar Putin are experiență în exercitarea puterii care l-a forțat, de-a lungul anilor, să negocieze la un nivel înalt, cel al intereselor naționale. Va exista un moment în care convorbirea telefonică dintre cei doi s-ar putea să nu fie suficientă sau chiar să meargă prost. Și orice ar negocia, fie de la distanță, fie față în față, va trebui să țină seama de voința ucrainenilor și de determinarea europenilor. Este puțin probabil ca războiul din Europa de Est să se încheie la fel de ușor pe cât doreşte Trump.
This post was last modified on 20/03/2025 14:50 14:50