Trump solicită Indiei să renunțe la tarifele vamale pentru produsele americane

Publicat:

 Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a solicitat Indiei să renunțe la majorarea tarifelor vamale pentru 28 de categorii de produse importate din Statele Unite și a declarat că această majorare este „inacceptabilă”, potrivit Al Jazeera, potrivit mediafax.

„Aștept să discut cu premierul Modi despre faptul că India, care a aplicat timp de ani de zile tarife ridicate pentru Statele Unite, a crescut aceste tarife și mai mult”, a anunțat Trump pe Twitter.


Citește și : Noul șef al Pentagonului solicită ţărilor aliate din NATO să condamne public acţiunile Iranului

„Această majorare este inacceptabilă, iar tarifele trebuie eliminate”, a adăugat Trump, care urmează să se întâlnească la summit-ul G20 de săptămâna aceasta cu premierul Indiei, Narendra Modi.

Declarația lui Trump vine în contextul în care autoritățile indiene au anunțat luna aceasta că majorează tarifele vamale pentru 28 de categorii de produse importate din Statele Unite, ca reacție la decizia Washingtonului de a retrage o serie de privilegii acordate Indiei.

Citește și : Javad Zarif îi răspunde lui Trump: Ideea unui ‘război scurt’ cu Iranul este o ‘iluzie’

Decizia Guvernului de la New Delhi a venit după ce, pe 5 iunie, Donald Trump a eliminat privilegiile comerciale pe care India le avea în cadrul Sistemului Generalizat de Preferințe (GSP). India era cel mai mare beneficiar al acestui sistem, care permitea exporturi în regim duty-free de 5,6 miliarde de dolari. Autoritățile indiene au catalogat la acel moment decizia lui Trump ca fiind „nefericită” și au avertizat că vor lua măsuri pentru a-și proteja interesele.

Printre tipurile de produse pentru care a fost decisă majorarea tarifelor vamale se numără și unele produse alimentare, cum ar fi migdalele, merele sau nucile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern”

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe medici, asistenți medicali, conducători...

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.