X

Trump spune că Iranul îşi ‘doreşte o întâlnire’

Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că Iranul doreşte o întâlnire cu Statele Unite, alimentând astfel şi mai mult speculaţiile privind o posibilă întrevedere tete-a-tete cu omologul Hassan Rohani în marja reuniunii Adunării Generale a ONU ce va avea loc la New York spre sfârşitul acestei luni, informează AFP, potrivit agerpres.

“Pot să vă spun că Iranul vrea o întâlnire”, a declarat Trump la Casa Albă, fără a furniza detalii suplimentare.

Citeşte şi: Americanii vor dezvălui numele unui suspect care ar dovedi implicarea saudită în atacurile 9/11

Întrebat miercuri asupra unei eventuale relaxări a sancţiunilor impuse regimului de la Teheran, o condiţie indispensabilă solicitată de Iran pentru a lua în considerare o întâlnire la nivel înalt, liderul de la Casa Albă a lăsat să planeze îndoiala asupra acestei posibilităţi.”Cred că Iranul are un potenţial enorm”, a declarat Trump.

Citeşte şi: Reporteri fără Frontiere premiază jurnaliste persecutate de Arabia Saudită, Malta şi Vietnam

“Sperăm să putem ajunge la un acord (…). Cred că vor să ajungă, nu au fost niciodată într-o astfel de poziţie”, a adăugat preşedintele american, menţionând “dificultăţile financiare enorme” cu care se confruntă Republica islamică. 

Tags: Casa AlbaDonald TrumpHassan RohaniIrannew yorkONUSUAteheran
Categorii: Sinteze