X

Trump spune că votul pentru destituirea sa este ‘un lucru foarte trist pentru SUA’

Preşedintele american Donald Trump a respins vineri procedura de punere sub acuzare şi de destituire împotriva sa ca fiind o “farsă” şi a spus că nu l-ar deranja un proces lung în Senatul SUA, precizând totodată că i-ar plăcea să îl vadă pe avertizorul de integritate a cărui plângere i-a făcut pe democraţi să lanseze investigaţia, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Vorbind cu presa la Casa Albă după ce Comisia Juridică din Camera Reprezentanţilor a aprobat cele două capete de acuzare împotriva sa în cadrul procedurii de impeachment, respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, Trump a spus că procesul este o “păcăleală” şi că democraţii trivializează o astfel de procedură.

Citește și : Trump vede în victoria lui Johnson un semn bun pentru realegerea sa în 2020

“Este un lucru foarte trist pentru ţara noastră, dar pare să fie foarte bun pentru mine din punct de vedere politic”, a declarat Trump, adăugând că procentele sale din sondaje au crescut.

“Procedura de impeachment este o farsă. O păcăleală”, a spus el.

Preşedintele a mai afirmat că este deschis la atât la o procedură scurt, cât şi la una lungă în Senat, care ar urma să organizeze un proces în ianuarie.

“Fac ce vreau. Aşa că poate să fie lungă sau scurtă. Nu mă deranjează un procedură lungă, pentru că aş vrea să îl văd pe informator, care este un escroc”, a declarat Trump.

Preşedintele, care a afirmat în mod repetat că nu a făcut nimic rău în convorbirea din iulie cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în care a presat Ucraina să îl investigheze pe fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, a mai spus că folosirea procedurii de impeachment împotriva sa nu este bine pentru Statele Unite.

Citește și : Corbyn va demisiona din funcţia de lider al Partidului Laburist la începutul anului viitor

“Nu s-a făcut nimic rău. Să foloseşti puterea procedurii de impeachment pentru o absurditate ca asta este o ruşine pentru această ţară”, a afirmat el.

Tags: Camera ReprezentantilorCasa AlbadestituireDonald TrumpimpeachmentsenatSUA
Categorii: Știrile zilei