X

Trump susţine că nici kurzii ‘nu sunt nişte îngeri’: ‘Sunt foarte bine protejaţi’

Preşedintele american Donald Trump a apreciat miercuri că kurzii, împotriva cărora Ankara a lansat o ofensivă în nord-estul Siriei după retragerea trupelor americane din această regiune, nu sunt ‘nişte îngeri’, notează AFP, potrivit agerpres.

‘Kurzii sunt foarte bine protejaţi’, a declarat Donald Trump de la Casa Albă, în timp ce miliardarul republican este acuzat, atât în SUA, cât şi de către aliaţii săi din străinătate, de a-i fi ‘abandonat’ pe kurzi. Între altele, ei nu sunt nişte îngeri’, a adăugat el, în timp ce vicepreşedintele Mike Pence urmează să decoleze în cursul serii la Ankara pentru a se întâlni cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Citește și : Zelenski: Ucraina ‘nu va face nimic’ în ceea ce priveşte ancheta în vederea destituirii lui Trump

Aliaţi abandonaţi, un regim din Damasc care câştigă teren şi adversari, precum Iranul şi Rusia, gata să îşi consolideze influenţa: deciziile lui Donald Trump din Siria subminează toate obiectivele tradiţionale ale SUA, notează experţi citaţi de AFP, potrivit site-ului 45enord.ca.

‘Suntem în faţa unei situaţii care era previzibilă de un an, dar care este gestionată în asemenea mod încât toate cele mai grave consecinţe ce generau temeri devin realitate’, afirmă expertul Robert Malley, preşedintele International Crisis Group.

‘Există desigur un mare risc de recrudescenţă a Statului Islamic şi de-a vedea evadând terorişti periculoşi’ din închisorile păzite de kurzi, care acum sunt prinşi în riposta împotriva ofensivei turce, afirmă şi Elizabeth Dent, expertă a think tank-ului Middle East Institute.

Acţiunile administraţiei americane, potrivit acesteia, ‘îl întăresc din punct de vedere politic pe Bashar al-Assad’, oferindu-i oportunitatea de a ocupa după mulţi ani zone din Siria care scăpau controlului regimului.

Dorinţa de dezangajare în Siria a preşedintelui american satisface interesele mai multor actori disparaţi care speră într-o plecare a SUA, de la Turcia şi regimul de la Damasc la Iran şi Rusia, conform analiştilor citaţi.

Citește și : Trump: ‘Siria poate lupta cu Turcia. Au mult nisip cu care să se joace’

Cu toate acestea, US Army menţine încă 150 de militari la baza Al-Tanf, în sudul Siriei, percepută adesea ca fiind strategică pentru a împiedica Iranul de a închide un fel de ‘arc şiit’spre Marea Mediterană.

Plecarea pripită a forţelor americane din Siria poate întări disconfortul unor aliaţi ai Statelor Unite, începând cu Arabia Saudită, pentru care Iranul este principalul inamic. În mod ironic, preşedintele rus Vladimir Putin s-a bucurat de o primire regală luni la Riad, remarcă AFP.

Tags: ankaradamascDonald TrumpInternational Crisis GroupRobert MalleysiriaSUA
Categorii: Sinteze