X

Trump va ţine discursuri la Convenţia Partidului Republican din SUA patru seri la rând

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va ţine discursuri în toate cele patru seri ale Convenţiei Partidului Republican, în urma căreia va fi nominalizat oficial drept candidat pentru încă un mandat de patru ani la Casa Albă, transmite dpa, scrie agerpres.

La eveniment vor participa copiii lui Trump, mai mulţi lideri republicani şi câţiva americani promovaţi de conservatori drept personalităţi ale războiului cultural.

Citește și : Alexei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei în spitalul din Berlin

Luni seara, printre vorbitori se vor număra vicepreşedintele Mike Pence, fosta ambasadoare americană la ONU, Nikki Haley, şi cei doi soţi din statul Missouri care şi-au îndreptat armele spre protestatari din mişcarea Black Lives Matter din faţa reşedinţei lor.

Spre deosebire de campania din 2016, Trump este susţinut acum de întreaga structură a Partidului Republican, deşi sondajele îl prezintă pe contracandidatul democrat, fostul vicepreşedinte Joe Biden, drept favorit la nivel naţional şi în câteva state-cheie unde bătălia electorală este indecisă.

Convenţia republicană îi va oferi preşedintelui o platformă pentru mesajele sale bazate pe divergenţele culturale, naţionalism şi expansiune economică. Trump va continua probabil să dea vina pe China pentru epidemia de coronavirus care a costat până acum vieţile a peste 170.000 de americani. El va susţine probabil că este singurul în stare să reconstruiască economia Statelor Unite, scrie Reuters.

Citește și : Locuitorii din zonele de coastă din Louisiana şi Cuba, evacuaţi din calea uraganelor Marco şi Laura

În ultima săptămână, Trump s-a confruntat cu titluri negative în presă, inclusiv legate de arestarea fostului său şef de campanie din 2016, Steve Bannon, şi de înregistrări secrete în care este criticat chiar de sora lui.

Tags: Casa AlbaMike PenceNikki HaleyONUTrump
Categorii: Știrile zilei