Trump visează să-şi vadă chipul sculptat în Muntele Rushmore

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că i se pare o idee bună să i se adauge chipul alături de figurile altor patru foşti preşedinţi, sculptate în stânca Muntelui Rushmore, din Dakota de Sud, informează EFE, potrivit agerpres.

“Nu am sugerat niciodată aceasta, deşi pe baza tuturor lucrurilor pe care le-am obţinut în timpul primilor mei trei ani şi jumătate (de mandat), probabil că mai multe decât oricare alt preşedinte, mie mi se pare o idee bună!”, a scris Trump pe Twitter.


Citeşte şi: Palestinienii au ‘bombardat’ Israelul cu baloane incendiare

Trump şi-a însoţit mesajul cu un link către o ştire difuzată de CNN care cita o informaţie publicată la sfârşitul săptămânii de cotidianul The New York Times, care semnala că un asistent de la Casa Albă luase anul trecut legătura cu biroul guvernatoarei statului Dakota de Sud, Kristi Noem, pentru a o întreba care ar fi procesul prin care poate fi adăugat chipul unei preşedinte la monumentul de pe Muntele Rushmore.

Cotidianul american amintea totodată că Trump îi spusese lui Noem în 2018, în Biroul Oval, că visa ca figura sa să fie inclusă în monument.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Carolina de Nord

Într-un al doilea tweet, Trump a difuzat o fotografie de-a sa lângă Muntele Rushmore, făcută cu prilejul vizitei efectuate de preşedintele american luna trecută, în ajunul Zilei Naţionale a SUA, de 4 iulie, unde a pronunţat un discurs.

Pe un versant al faimosului munte din Dakota de Sud sunt sculptate chipurile preşedinţilor George Washington (1789-1797), Thomas Jefferson (1801-1809), Abraham Lincoln (1861-1865) şi Theodore Roosevelt (1901-1909).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.