X

Trump: Xi Jinping ar trebui să se întâlnească ‘în persoană’ cu manifestanţii din Hong Kong

Preşedintele american Donald Trump i-a sugerat joi preşedintelui chinez Xi Jinping să se întâlnească ”în persoană” cu manifestanţii din Hong Kong, ceea ce i-ar permite, consideră el, să rezolve uşor actuala criză, relatează AFP, scrie news.ro

”Dacă preşedintele Xi s-ar întâlni direct în persoană cu manifestanţii, ar exista un sfârşit fericit şi pozitiv la problema Hong Kongului. Nu mă îndoiesc!”, a dat asigurări locatarul Casei Albe pe Twitter.

Trump şi-a clarificat, astfel, un tweet anterior, publicat miercuri, care putea fi interpretat ca o invitaţie la o întâlnire cu liderul chinez pe tema Hong Kongului.

El şi-a exprimat totodată dorinţa ca China să acţioneze cu ”umanitate” în vederea rezolvării ”problemei Hong Kongului”.

Citește și : Trump: Israelul ar dovedi ‘slăbiciune’ dacă ar permite intrarea a două membre propalestiniene ale Congresului SUA

După două luni de contestare la Hong Kong a Executivului local favorabil Beijingului, bărbaţi în uniformă de camuflaj erau comasaţi într-un stadion, la Shenzhen, un megalopolis situat la porţile fostei colonii britanice.

Un jurnalist AFP a văzut, de asemenea, camioane şi blindate de transport de trupe.

Tags: Beijinghong kongManifestanţiiTrumpXi Jinping
Categorii: Știrile zilei