X

Trupa Oasis a lansat o ediţie aniversară a albumului ‘Definitely Maybe’

Trupa Oasis a lansat o ediţie aniversară a albumului ‘Definitely Maybe’

Trupa Oasis a lansat o ediţie aniversară a albumului său de debut “Definitely Maybe”, care a apărut pe piaţă în urmă cu 30 de ani, în contextul în care fanii formaţiei britanice sunt nerăbdători să afle dacă vor obţine bilete la concertele din turneul de reunire a grupului, care au devenit disponibile vineri în sistem de pre-comandă, informează DPA.

Noua ediţie a albumului de debut al formaţiei britanice, lansat pe 29 august 1994, va include extrase, demouri şi versiuni alternative ale pieselor înregistrate la acea vreme, precum şi o versiune remasterizată a LP-ului original, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Ediţia aniversară este disponibilă sub forma unui box-set de patru LP-uri de vinil, a unui set de două CD-uri, pe viniluri colorate, pe casete audio şi în format digital. Lansarea intervine după ce trupa Oasis a anunţat la începutul acestei săptămâni că se va reuni şi va susţine în 2025 o serie de concerte în Regatul Unit şi Irlanda, primele de la destrămarea sa din 2009.

Biletele pentru aceste concerte au fost puse în vânzare vineri dimineaţă în sistem de pre-comandă.

Preţurile lor au fost dezvăluite joi şi sunt variabile: pentru concertele programate pe stadionul Wembley din Londra, preţurile încep de la 74,25 de lire sterline (97,5 de dolari), iar cel mai scump bilet costă 506,25 de lire sterline (663,84 de dolari).

Oasis va susţine cinci concerte pe stadionul Wembley din Londra, cinci concerte în Heaton Park din Manchester, trei show-uri pe stadionul Murrayfield din Edinburgh, două spectacole în Croke Park din Dublin şi alte două pe stadionul Principality din Cardiff.

Noel Gallagher şi fratele său, Liam, au pus capăt neînţelegerilor dintre ei şi au anunţat mult aşteptata reunire a trupei Oasis marţi dimineaţă.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Fanii formaţiei britanice i-au îndemnat în mod constant pe cei doi fraţi Gallagher să se împace şi să reformeze grupul Oasis după ce formaţia s-a destrămat în urmă cu 15 ani după o altercaţie care a avut loc în culisele festivalului Rock en Seine din Paris.

Noel Gallagher, în prezent în vârstă de 57 de ani, a părăsit această trupă originară din Manchester pe 28 august 2009, spunând că “pur şi simplu nu mai putea să lucreze nicio zi alături de Liam”, iar cei doi fraţi au lansat apoi declaraţii negative unul despre celălalt în presa britanică timp de peste un deceniu.

Tags: bileteDefinitely MaybeOasis
Diverse